Reconcilierea greilor
Reconcilierea greilorStelian Dutu, reales presedinte cu cateva voturi in plus
Laurentiu Mironescu a pierdut alegerile desi se baza pe 59% din voturile delegatilor * Presedinte al organizatiei judetene a PD Constanta a fost desemnat Stelian Dutu care a obtinut 368 de voturi, in timp ce contracandidatul sau, deputatul PD Laurentiu Mironescu, a intrunit doar 344 * Dupa desemnarea sa ca presedinte, Dutu si-a asumat greselile pe care le-a facut in ultimii ani, inclusiv "fuga" din PD din anul 2000 si a dat asigurari ca va lupta ca organizatia judeteana sa castige alegerile locale in 2008 * Mironescu a felicitat invingatorul si s-a oferit sa sprijine programul cu care Dutu a castigat alegerile * Secretarul general al PD, Vasile Blaga a facut apel la unitate si a cerut sa nu mai auda de doua echipe * Ministrul de Interne a mai afirmat ca in situatia in care in filiala constanteana continua luptele intestine se va trece la dizolvarea Biroului Permanent Judetean
Deputatul Stelian Dutu a fost reales, sambata, in cadrul Consiliului de Coordonare Judetean, presedinte al organizatiei judetene a PD Constanta. El a obtinut 368 de voturi, cu doar 24 mai multe decat contracandidatul sau, deputatul PD Laurentiu Mironescu. Moderatia si autoritatea au fost atributele secretarului general al PD, Vasile Blaga, care a condus sedinta de alegeri, in calitate de reprezentant al Biroului Permanent National.Cu toate ca, initial, s-a vorbit despre o majoritate lejera (59% dintre delegati) in favoarea lui Mironescu, asigurata printr-un numar mai mare de delegati proveniti din filialele Constanta si Medgidia, Stelian Dutu si echipa au reusit sa se mentina in functiile de conducere din anul 1992, cu exceptia unui rastimp de doi ani, in care a parasit partidul, impreuna cu cea mai mare parte din organizatie.Castigatorul a declarat, in conferinta de presa organizata dupa desemnarea sa ca presedinte, ca isi asuma greselile pe care le-a facut in ultimii ani, inclusiv plecarea din partid din urma cu cinci ani si a dat asigurari ca va lupta ca organizatia judeteana a Partidului Democrat sa castige alegerile locale in 2008 si sa redevina cea mai puternica formatiune politica din judet asa cum a fost pana in anul 2000. Deputatul Laurentiu Mironescu, care detine de doua luni de zile presedintia organizatiei municipale a partidului, s-a oferit sa sprijine programul cu care Stelian Dutu a castigat postul de presedinte al PD Constanta si a admis ca tensiunile trebuie sa inceteze in cadrul filialei constantene.Secretarul general al Partidului Democrat, Vasile Blaga, care a coordonat lucrarile conferintei judetene de alegeri, a spus ca Stelian Dutu trebuie sa inteleaga enorm din aceste alegeri si ca nu mai poate pleca din PD, asa cum a procedat in 2000, dupa ce s-a suparat pe partid. "Votul de astazi demonstreaza ca nu mai sunt posibile asemenea situatii", a mai spus Blaga.Secretarul general democrat a confirmat faptul ca pana in prezent organizatia judeteana a fost divizata in doua tabere si le-a cerut celor doi lideri ca pe viitor sa priveasca partidul ca un intreg si nu ca echipa "cuiva anume". "Filiala de la Constanta nu este nici a lui Dutu, nici a lui Mironescu, nici a lui Calapod, este a Partidului Democrat", a precizat Vasile Blaga. In continuare acesta a atras atentia: "daca se va continua pe aceeasi linie, (n.r. -adica vor fi mentinute tensiunile si neintelegerile in interiorul organizatiei) putem lua masuri extreme care pot duce pana la desfiintarea Biroului Permanent Judetean al partidului si organizarea de noi alegeri".El a mai declarat ca pana la jumatatea anului 2006, organizatiile judetene trebuie sa-si desemneze candidatii pentru primarii pentru alegerile din 2008 si, daca nu vor reusi, cei care vor candida vor fi chiar sefii organizatiilor judetene.Vasile Blaga a declarat ca alegerile s-au desfasurat corect, scorul a fost deosebit de strans, iar rezultatul final este in favoarea unitatii partidului."Victimele unui concurs de imprejurari"La randul sau, Stelian Dutu a multumit pentru votul de incredere acordat, mentionand ca acest moment marcheaza un nou inceput pentru reconstruirea si reformarea structurilor organizatiei judetene. El a lasat sa se inteleaga ca acesta ar fi ultimul mandat la conducerea filialei democratilor constanteni si a precizat ca in cazul in care va reusi sa infaptuiasca in mai putin de patru ani reconstructia organizatiei, va solicita din proprie initiativa organizarea unui Consiliu de Coordonare Judetean in care va renunta la functia de presedinte. Liderul filialei municipale, deputatul Laurentiu Mironescu a recunoscut victoria lui Dutu si i-a cerut acestuia sa duca partidul unde s-a angajat potrivit programului politic prezentat in deschiderea Conferintei Judetene. Dorind sa mai indulceasca tonul replicilor dure pe care si l-au asumat in ultima jumatate de an, cei doi contracandidati au afirmat ca nu este exclusa posibilitatea sa fi fost amandoi "victimele unui concurs de imprejurari, orchestrat de terte persoane". Intrebat daca se simte tradat de cineva, in contextul in care, principial, cvorumul salii i-ar fi asigurat majoritatea si implicit castigarea alegerilor, deputatul Laurentiu Mironescu a precizat ca "dupa ce sala i-a oferit 344 de voturi, nu mai conteaza". Aripa tanara a conducerii PD a mai spus ca in calitate de sef al filialei municipale va continua sa transpuna protocolul cu PNL si sa confere o cu totul alta abordare relatiilor cu Stelian Dutu. Oricare ar fi comentariile membrilor democrati este evident ca Laurentiu Mironescu are o puternica sustine si a avut o ascensiune rapida in interiorul partidului. Indiferent de situatie, este evident ca Mironescu este schimbul lui Dutu la sefia partidului.Doru Calapod - presedinte executiv, Dumitru Bocai secretar generalConsiliul de Coordonare Judetean al PD Constanta a desemnat presedinte executiv pe primarul orasului Navodari, Tudorel Calapod care a devansat-o pe Camelia Plesca cu 42 de voturi. Secretar general a fost ales presedintele filialei PD Ovidiu, Dumitru Bocai care a obtinut 320 de voturi, in timp ce contracandidatul sau, Danut Moisoiu nu a reusit sa convinga decat 290 de delegati la CCJ. Presedintele Comisiei de Statut, Etica si Litigii a devenit Tiberiu Atanasiu, iar liderul Comisiei de revizie si control a fost ales Gelu Tulea.Cei zece vicepresedinti alesi de cei 720 de delegati sunt: Amza Narcis, Constantin Avatafului, Doina Basescu, Paul Branza, Dionisie Culetu, Constantin Chirila, Gabriel Iordache, Ionel Manafu, Ion Popescu si Senol Zevri. Secretarii executivi desemnati prin vot, sunt Ioan Toma - cancelarie, Strategii si relatii politice - Indiran Logofatu, Resurse Umane, militanti si gestiunea carierei - primarul de Agigea, Ion Ionita, Politici Sociale - Iulian Averian, Politici Economice - Ionut Anghel, Imagine, Relatii cu Mass-Media - Mihai Petre, Politici privind Administratia Publica Locala - Nicolae Craciun, Politici in Justitie, Siguranta Nationala - Stere Sponte, Relatia cu sindicatele, patronate si ONG - Vasile Grigorie, Politici in Agricultura si Mediu - Constantin Fantana, Politici in Educatie - Dima Zainea, Minoritati - Ion Dinescu, Politici in mediu de afaceri - Lidia Turcu si departamentul Egalitate de sanse - Emilia Ursein.Angajatii lui Moisoiu au votat la CCJPrezent la Consiliul de Coordonare Judetean al Partidului Democrat, ministrul Vasile Blaga aprecia ca alegerile pentru desemnarea presedintelui partidului s-au desfasurat corect. Acesta insa nu avea de unde sa stie ca nepotul lui Danut Moisoiu, Mihai Bobe, care a candidat pentru departamentul imagine, relatii cu mass-media si purtator de cuvant, si-a facut peste noapte membri de partid o parte dintre angajati si pe rudele acestora. Cu toate ca nu au drept de vot decat cei care au vechime de cel putin un an in partid, colaboratorii postului de radio condus de Mihai Bobe si finantat de Moisoiu au avut calitatea de delegati si au votat "dupa cum le-a dictat constiinta". Cu siguranta iese din discutie profesionalismul celor care emit pe 103,9 FM, dar nu poate fi trecut cu vederea faptul ca adeziunile respectivilor in partid, chiar daca exista, au fost semnate cu putin inaintea Consiliului de Coordonare Judetean. Mai mult decat atat, cel care viza postul de conducator al departamentului imagine a dat demonstrat ca nu cunoaste in intregime care i-ar fi fost responsabilitatile in cazul in care ar fi fost ales.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp