Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:58 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Retrocedările" - procesul care a început după trei ani Cinci ore de rechizitoriu în dosarul lui Mazăre. Nicuşor a venit de bună voie

ro

05 Apr, 2012 00:00 3449 Marime text
DESCHIDEREretrocedari-RaduMazare.jpgÎn timp ce la Constanţa judecătorii îl căutau cu jandarmii pe preşedintele Consiliului Judeţean pentru a se prezenta la propriul proces, Nicuşor Constantinescu pare să se prezinte de bună voie şi nesilit de nimeni la procesele din Capitală

Două sute patruzeci de pagini de rechizitoriu, cinci ore de lectură, cu o pauză de circa jumătate de oră şi peste 30 de acuzaţi prezenţi în sala de judecată, începând cu primarul Radu Mazăre şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu. Acesta este rezumatul şedinţei de judecată a procesului lui Radu Mazăre, de la Curtea de Apel Bucureşti, care s-a desfăşurat ieri. La intrarea în sala de judecată, primarul a declarat pentru Tv Neptun că nu întâmplător dosarul ar fi fost reluat în preajma campaniei electorale: „(...) Prin sondaje zice lumea că am vreo 70%. Ca să scape de mine, altfel decât democratic".

retrocedari-RaduMazaredosareDNA41.jpgAmânat şi suspendat timp de trei ani de peste trei ani de zile, procesul retrocedărilor Constanţei părea o poveste fără sfârşit, un dosar blestemat să nu fie deschis niciodată de instanţă, iar cercetarea judecătorească să rămână o abstractă în cauză. Cu toate acestea, după mai bine de trei ani de zile de când procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis dosarul în instanţă, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti, în completul prezidat de magistratul Elena Ursulescu, au demarat cercetarea judecătorească. Iar pentru că legea permite să se mai tragă puţin de timp şi cu această etapă, avocaţii suspecţilor au cerut să se dea citire, cu voce tare, în sala de judecată, actului de sesizare a instanţei. Cu alte cuvinte, au cerut citirea a peste 200 de pagini de rechizitoriu, document pe care suspecţii se presupune că, în trei ani de când actul a devenit public, ar fi putut să-l obţină, fie de la instanţa de judecată, fie prin consultarea dosarului la arhiva instanţei sau în sala de judecată, la una din multiplele amânări ale cauzei. Acestea fiind solicitate, iar dreptul la apărare fiind sfânt, instanţa a dat citire actului cu pricina. Timp de cinci ore. Cu o pauză de circa jumătate de oră. Începută la ora 12.00, şedinţa de judecată s-a încheiat în jurul orei 17.00, când, epuizaţi, judecătorii au decis amânarea cauzei pentru data de 25 aprilie, fixând ora tot la 12.00. Dată la care, de altfel, conform procedurii în vigoare, suspecţii ar trebui să decidă dacă vor să dea declaraţii în instanţă sau dacă vor să se folosească de dreptul la tăcere. Foarte interesant, poate că nu este de trecut cu vederea faptul că, în timp ce la Constanţa judecătorii îl căutau cu jandarmii pe preşedintele Consiliului Judeţean pentru a se prezenta la propriul proces, Nicuşor Constantinescu pare să se prezinte de bună voie şi nesilit de nimeni la procesele din Capitală.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii