Se inaugureaza muzeul spatiilor verzi
Se inaugureaza muzeul spatiilor verzi
27 May, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
1260
Marime text
La initiativa Constanta Blog, astazi, in zona blocurilor TS1-TS2 de pe bulevardul Tomis, se deschide primul muzeu al spatiilor verzi.
In contextul in care, in ultima perioada, orasul de la malul marii ramane, pe zi ce trece mai mult, fara spatii verzi, autoritatile locale avizeaza constructiile unor colosi de beton, fara a le pasa catusi de putin de traiul cetatenilor afectati de cladirile ridicate. Din spirit civic, pentru apararea spatiilor, bloggerii au hotarat sa organizeze o ampla actiune, menita sa atraga atentia cetatenilor, inclusiv a celor 12 candidati inscrisi in cursa electorala pentru castigarea functiei de edil sef al orasului, ca pericolul cancerului spatiilor verzi se extinde, daca nu se iau masuri in consecinta. In urma constatarilor, promotorii s-au hotarat sa identifice ultimele "exponate" si sa le prezinte publicitatii. Astfel ca manifestarea se va desfasura in zona Capelei Militare, intre blocurile TS1-TS2, in spatele statiei de autobuze, unde, pe spatiul verde, se va construi imobilul P+6. Personalitatile din mediul politic, care vor da curs invitatiei, vor avea datoria de a semna un angajament pro spatiu verde. In eventualitatea in care unul dintre cei prezenti va ajunge sa ocupe, in urma alegerilor, functia de conducere a urbei, prin acest angajament, se obliga sa protejeze si sa mareasca numarul si suprafata spatiilor verzi din municipiul Constanta. In cazul incalcarii angajamentului, acesta se va afla in format A5 pe toate materialele electorale viitoare. La eveniment sunt asteptati toti cei care sprijina actiunea si care doresc sa traiasca intr-un mediu curat si sanatos.Scris de: {autor}Claudia CANDET{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii