Subordonatii lui Mazare ameninta cu greva
Subordonatii lui Mazare ameninta cu greva
26 Feb, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
1837
Marime text
Functionarii din Primarie au intrat, ieri, in greva japoneza # Colegii din Consiliul Judetean nu au solidarizat cu ei pentru ca au salarii mai mari
Greva declansata la nivel national de Federatia Nationala a Sindicatelor din Administratie (FNSA) a solidarizat aproximativ 42.000 de functionari publici din intreaga tara. La Constanta, greva s-a facut simtita timid numai in randul angajatilor Primariei Constanta. Angajatii Primariei au inceput saptamana de lucru cu doua ore de greva. Majoritatea salariatilor si-au vazut de program, altii, insa, au confundat greva japoneza de doua ore cu o pauza de tigara si de barfa, prelungita. Imediat dupa ora 8.30 cand s-a dat startul grevei, functionarii puteau fi vazuti defiland pe holurile institutiei cu banderola alba la mana, unii, mai inventivi, au facut o fundita si si-au prins-o in piept. Actiunea a fost declansata in semn de protest fata de salariile propuse de Executiv. "Am initiat acest protest din cauza indexarii facute de Guvern, de 9% pentru 2008, valoare redusa la jumatate fata de anul trecut", ne-a declarat Mirela Alexandru, prim-vicepresedintele sindicatului angajatilor din Primaria Constanta, din cadrul FNSA - afiliata la Cartel Alfa. "Solicitam modificarea Legii salarizarii care sa prevada o crestere salariala de 30%", a adaugat Mirela Alexandru. Alte revendicari ale protestatarilor din Primaria Constanta, nemultumiti de salariile lor, se refera la descentralizarea administratiei locale, diminuarea diferentelor in ce priveste grila de salarizare, intre administratia centrala si locala.Un functionar debutant ia in mana 300 lei
Angajatii Primariei spun ca salariile lor sunt mici in comparatie cu volumul de munca, un functionar debutant incasand salariul minim pe economie si ramanand in mana lunar cu aproximativ 300 lei. Dupa ani si ani de munca, un functionar din Primarie ajunge sa aiba un salariu brut de 1400 lei. Actiunile de protest ale membrilor FNSA nu se vor opri aici. Daca va fi nevoie, sindicalistii vor declansa chiar si greva generala pentru a-si face auzite solicitarile. Urmatorul pas este, insa, greva de avertisment. "Pe 28 februarie, intre orele 8.00 si 10.00 vom intra in greva de avertisment. Timp de doua ore va fi intrerupta intreaga activitate. Suntem constienti ca se va bloca functionarea ghiseelor unde se platesc impozitele si taxele si altele aflate in subordinea Primariei, dar nu avem ce sa facem. Trebuie sa ne facem auziti", a subliniat prim-vicepresedintele sindicatului angajatilor din Primarie, care numara aproximativ 700 de membri.Angajatii CJC, multumiti de salarii
Functionarii publici din Prefectura si Consiliul Judetean Constanta (CJC) nu au solidarizat cu cei din Primarie. In Prefectura Constanta nici nu s-a stiut de greva, doar doi angajati fiind membri de sindicat. Personalul CJC nu a participat la actiunea de protest din doua motive: sunt afiliati la Blocul National Sindical (BNS), iar liderii de la nivel central nu au dat inca un semnal in acest sens si, in plus, au salarii mai mari comparativ cu personalul din primarie. "Noi nu participam la aceasta actiune, si nu pentru ca nu am avea probleme, ci pentru faptul ca nu este o solutie sa fortezi mana Guvernului. Astazi (n.r. ieri) vom avea o intalnire pe plan local pentru a discuta despre pozitia noastra fata de aceasta situatie", ne-a declarat liderul sindicalistilor din cadrul CJC, Radu Volcinschi. Un functionar proaspat intrat in campul muncii castiga in cadrul CJC un salariu net de aproximativ 800 lei, cu aproape 500 lei mai mult fata de unul din primarie, aflat pe aceeasi treapta.Scris de: {autor}Manuela MOLDOVEANU{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii