Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:29 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un nou atac liberal la Nicusor Constantinescu

ro

27 Apr, 2006 00:00 736 Marime text

Aliatii nu accepta infrangerea

# Presa locala a prezentat in ultimele doua saptamani tot felul de scenarii si jocuri de culise de pe scena politica locala care vizau racolarea unor consilieri judeteni * Membrii Aliantei au purtat negocieri discrete in urma carora nu au reusit sa intoarca nici macar un vot social-democrat cu toate ca exista multi PSD-isti nemultumiti de conducerea Consiliului Judetean * Dupa votul din 25 aprilie de la sedinta de constituire a CJC s-a vazut ca PSD a stiut sa negocieze mai eficient atat cu proprii consilieri cat si cu cei ai PRM * Cu toate acestea, aliatii vor cu orice pret sa blocheze activitatea Consiliului * Tinta lor este Nicusor Constantinescu, care nu este neaparat cel mai iubit dintre pamanteni, dar a ajuns din nou in postura de invingator * In cazul atacarii in contencios a hotararii privind alegerea presedintelui se trece la o noua forma de conducere a CJC * Prin votul consilierilor, unul dintre vicepresedinti poate fi mandatat sa preia o parte din prerogativele liderului

Dupa sedinta de constituire a Consiliului Judetean, alesii ADA au afirmat ca legislatia in vigoare a fost incalcata, pentru ca alegerile s-au desfasurat fara a se asigura secretizarea votului in mod real. Pe acest motiv, reprezentantii Aliantei au anuntat ca-i vor solicita prefectului judetului sa atace in contencios administrativ modul in care s-a derulat votarea presedintelui CJ Constanta.Liderul grupului de consilieri al PNL, Victor Manea, a declarat ieri in cadrul unei conferinte de presa ca vor sesiza in cursul zilei de astazi Prefectura in legatura cu aspectele ilegale constatate pe timpul desfasurarii sedintei de constituire a Consiliului.Potrivit lui Manea, nu doar alegerea presedintelui s-a facut cu incalcarea legii. In opinia liberalilor, chiar presedintele de sedinta, social-democratul Mihai Pariza a procedat eronat in momentul in care, supus presiunilor colegilor sai de partid, a cerut consilierilor sa voteze hotararea 113, modificata prin HCJC 189/2004. Manea sustine ca o hotarare deja aprobata nu poate fi din nou supusa votului. Dincolo de aceste aspecte, problema cea mai importanta este pentru liberali desfasurarea efectiva a votului pentru alegerea presedintelui CJ. Votul secret, care ar fi trebuit sa fie conform legii confidential, a fost in cazul consilierilor PSD unul la vedere, controlat politic. Astfel, sustin liberalii, ar fi fost incalcate chiar prevederile hotararii 113.Liberalii sunt nemultumiti de faptul ca nu s-a respectat votul in cabina decat in cazul alegerii vicepresedintilor, unde nu mai exista nici o miza, de vreme ce Nicusor Constantinescu fusese reales presedinte."Neregulile din sedinta de marti pot crea un nou blocaj la nivelul administratiei judetene, daca prefectul va considera ca sesizarile noastre sunt intemeiate si va ataca pe contencios-administrativ alegerea presedintelui CJ", a spus Victor Manea.Liberalii sustin ca presedintele administratiei judetene are rolul de ordonator de credite si o eventuala suspendare a sa, pana la pronuntarea instantei va arunca iar Consiliul intr-o sincopa. Evident, aceasta situatie ar putea fi rezolvata partial prin imputernicirea unuia dintre vicepresedintii CJ, care i-ar prelua atributiile, insa acest lucru nu poate avea loc decat prin votul consilierilor, intr-o alta sedinta.Liberalii au spus ca se vor consulta cu colegii democrati inainte de a depune sesizarea la Prefectura. Ei sunt decisi sa nu renunte la protestul declansat inca de marti, cand au parasit sala, dupa ce a fost anuntata victoria lui Constantinescu, pentru ca "si PSD trebuie sa invete sa respecte legea in Romania". Prevederile legii au fost incalcate si de aceasta data de reprezentantii PSD si PRM intrucat 16 dintre persoanele care au votat nu aveau calitatea de consilieri alesi, ei fiind supleanti. Conform legii, la sedinta de ieri ar fi trebuit sa fie prezenti minim 25 de consilieri alesi.Frustrare in tabara AlianteiIdeea e ca domnii de la Alianta vor cu orice pret sa puna bete-n roatele CJC, in schimb nu recunosc ca nu au reusit timp de doi ani cat a durat procesul sa intoarca nici macar un vot social-democrat.Mai rusinos decat atat, la numaratoarea voturilor pentru presedinte a reiesit clar ca unul dintre consilierii ADA si-a anulat votul, aspect care ar trebui sa le dea de gandit atat democratilor cat si liberalilor. Acum se cauta nod in papura.Faptul ca PSD nu a procedat democratic la votul pentru desemnarea presedintelui, care in orice context ar fi fost tot unul social-democrat, nu are nici in clin nici in maneca cu situatia grea in care se afla judetul. Sinistratii nu au nici o vina ca politica in Constanta de la cap se-mpute si nici nu sunt datori sa suporte vanitatile unor alesi pusi mai mult pe harta, decat pe treaba. De altfel, demersul ADA este apa de ploaie in conditiile in care, Victor Manea spune ca nu au de ales si vor participa in continuare la balciul desertaciunilor din CJC.Se pare ca ADA avea si doua variante pentru functia de vicepresedinte al CJ - Ionel Manafu si Gabriel Iordache, pe care insa, nu a mai avut cine sa-i sustina, dupa ce deputatul Stelian Dutu a sunat goarna si consilierii au parasit in goana sala de sedinta.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii