Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:33 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şpaga lui Bucur

ro

03 Dec, 2008 02:03 2736 Marime text

DESCHIDERE_Claudiu_Bucur_04.jpgComisarul a fost arestat ieri, pentru luare de mită, de către Curtea de Apel Bucureşti

Poliţia Transporturi Constanţa este zguduită din temelii de un nou scandal de corupţie. De data aceasta, cel care a căzut a fost comisarul Claudiu Bucur. Rămâne de văzut dacă, o dată cu el, va cădea şi filiera din care acesta făcea parte şi care este coordonată de la un nivel mult mai mare. Suma pe care Claudiu Bucur urma să o primească era de 15.000 de euro. Bani care sunt mult prea mulţi pentru un simplu ofiţer de judiciar, care nu avea prea mare putere în dosar.

În cursul săptămânii trecute, comisarul Claudiu Bucur a primit, de la denunţător, un avans de 3.000 de euro. Pentru a „mânări" dosarul, ceruse însă uriaşa sumă de 15.000 de euro. Sumă care este mult prea mare pentru un simplu ofiţer de judiciar, care nu lua decizii în dosar şi a cărui simplă atribuţie a fost aceea de a face nişte percheziţii. În plus, filiera din care făcea parte Claudiu Bucur şi care era coordonată până la nivel central este cunoscută de ani de zile. Luni după-amiază, comisarul, care era de serviciu, a pornit către Hârşova. Urma să se întâlnească, la jumătatea drumului, cu patronul firmei al cărui dosar urma să-l mătrăşească şi să-şi primească restul de bani, de 12.000 de euro. DNA-ul se pare că nu a dispus de întreaga sumă. A avut numai 11.000 de euro şi 4.000 de lei, pe care i-a marcat şi i-a pus la dispoziţia denunţătorului. Claudiu Bucur i-a luat, deşi nu erau toţi banii pentru care bătuse palma. Dincolo de faptul că, din ofiţer de poliţie, a ajuns un infractor care înfundă la această oră arestul, pătând încă o dată obrazul Poliţiei Transporturi, care şi-aşa nu era imaculat, Bucur a mai reuşit o performanţă. A stricat ancheta şi a aruncat pe apa sâmbetei întreaga muncă depusă de colegii săi în dosarul cu pricina. În clipa de faţă, acesta se află la DNA Bucureşti, fiind una din probele absolut necesare anchetei. Este vorba de un dosar privind dispariţia a două role de tablă navală, în greutate de 20 de tone fiecare, valorând 1,3 miliarde de lei vechi. Comisarul Bucur a cerut, deci, aproximativ 10% din valoare. Probabil că a cerut prea mult. Cele două role de tablă navală, produse de Arcelor Mittal Galaţi, urmau să ajungă, cu un transportator, la Romtrans SA Constanţa, de unde ar fi plecat către export. În realitate, în port au ajuns numai documentele care atestau că tabla a venit la Constanţa. Iar cele două role de tablă navală luaseră drumul unei societăţi din Galaţi, unde urmau să fie tăiate şi, ulterior, vândute, banii urmând a fi împărţiţi între toţi cei implicaţi.

Claudiu Bucur.jpgCine trebuia să tacă?

Documentele care atestau că tabla ajunsese în port erau falsificate de transportator, operaţiunea fiind acoperită de angajaţii Romtrans. În fapt, marfa încărcată trebuia să pornească de la Galaţi şi să ajungă la Romtrans, unde urma să fie luată în evidenţă de gestionarul de serviciu, documentele fiind apoi certificate de către vameş. Ştampila finală trebuia să fie aplicată de către reprezentanţii SGS, inspectori de calitate recunoscuţi pe plan internaţional. Ulterior, marfa urma să fie încărcată pe vapor şi să plece la export. În realitate, transportul nu a ajuns niciodată la Constanţa, după cum atestă camerele de luat vederi care monitorizează intrările în port. La un moment dat, unul din reprezentanţii Arcelor Mittal Galaţi din incinta Romtrans a sesizat lipsa transportului şi, verificând, a constatat că acesta nu era singurul. În timp, se comiseseră mai multe furturi de acest gen şi în această manieră. În acel moment a fost sesizată Poliţia Transporturi şi s-a conturat dosarul care avea să ducă la căderea comisarului Claudiu Bucur. S-a constatat că şoferul Vasile Novac transportase tabla la firma din Galaţi şi abia ulterior venise în Constanţa. Odată ajuns aici, a dus documentele la semnat. Gestionarul Romtrans, Florea Iulian, unul din complici, a semnat documentele, apoi acestea au mers la vameş, care, de asemenea, a aplicat ştampila ce atesta că tabla sosise şi e gata de export. În urma cercetărilor efectuate de Poliţia Transporturi, în data de 19 noiembrie 2008 s-a început urmărirea penală împotriva gestionarului şi a şoferului. Comisarul Claudiu Bucur a plecat la Galaţi, unde a efectuat mai multe percheziţii. Cele două role de tablă au fost găsite la firma respectivă. În lungime de 100 de metri, acestea fuseseră deja tăiate, pentru a putea fi vândute mai uşor. O dată ce descoperise autorul, Bucur, conform practicii încetăţenite de ani de zile în port, şi-a cerut „dreptul", ca să tacă. Motivul pentru care acesta a cerut cei 15 mii de euro nu este deocamdată cunoscut. Una dintre posibilităţi ar fi aceea că Bucur descoperise şi alte „măgării", comise de transportator în aceeaşi manieră, şi urma să tacă pentru celelalte. Cu alte cuvinte, patronul firmei să rămână cu un singur dosar penal. O altă posibilitate este aceea că ar fi depus toate diligenţele pentru ca în dosar să se dea o soluţie de scoatere de sub urmărire penală. În ambele situaţii însă, banii trebuiau împărţiţi între mai multe persoane care aveau putere de decizie în dosar. Ieri, Claudiu Bucur a fost prezentat Curţii de Apel Bucureşti, cu propunere de arestare. Pe numele său a fost emis mandat pentru 29 de zile, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • alex 03 Dec, 2008 21:56 marcela e distrusa mai bucur ca nu mai are sapte cand vine vreun control pe la centru shi ii gaseste sabotzii de tren o so bage shi p ea la panaie shi nu ai sa potzi so scapi ca nu mai esti la TF o sai sparga gaozu in 2 pacath mai bine vine la mine in pat decath la parnae>:) CLAUDIU BUCUR GABOR JEGOS SHI CORUPT
  • alex 03 Dec, 2008 21:52 bine iau facuth cand lau impuscath pe tovarashu meu la cernavoda se bucura acum sa stea la parnae dati-l draq muie CLAUDIU BUCUR :D/ MAI BUCURATE SHI ACUM
  • agentul 007 03 Dec, 2008 12:04 Foarte bine le face.Nu se mai satura de spagi.Cand pleaca in controale se dau sfinti.De ce nu va interesati si de celalalt Bucur.Am inteles ca este director in Port cu un salariu de 10.000 euro pe luna.I-a priit arestul.Tarpan nu este strain de nimic.
  • ady 03 Dec, 2008 10:16 CIND I VAD SI PE MIRCEA ION ASA .MARE SPAGAR DAR II VINE RINDUL