Asirienii – Între Ashurnasirpal şi Andre Agassi

Popor milenar, contemporan în istorie cu vechii egipteni, perşi, iudei, hitiţi şi alte popoare antice din Orient, asirienii au supravieţuit cu greu până în zilele noastre. Posesori ai unei culturi, civilizaţii şi limbi originale, asirienii au reuşit să-şi menţină identitatea chiar şi în diaspora. Dincolo de zbaterile, dramele si framântările care le-au însoţit parcursul istoric tumultuos, au rămas în esenţă un popor de învingători, cu o poveste deosebit de interesantă.

Cunoscuţi în istorie sub diverse denumiri, între care cele mai frecvente sunt cele de siriaci, siri, assouri, creştini siriaci, assirienii sunt un popor de origine semită, vorbitor ai dialectului estic al limbii aramaice şi ale cărui origini se pierd în negura timpului.

Dovezile arheologice descoperite până în prezent vorbesc despre o continuitate neîntreruptă în zona Mesopotamiei antice, de acum circa 3.500 ani.

Celebra civilizaţie antică a summero-akkadienilor se constituie în civilizaţia înaintaşă a asirienilor de astăzi. A fost încă de la începuturile sale sub egida zeului Assur (sau Ashur, în unele traduceri), cel care a dat numele primei capitale asiriene. Imaginea zeului, cuprinsă de un cerc şi aureolată de aripile sale caracteristice, a devenit simbolul istoric al acestei mari civilizaţii a omenirii.

Vechiul teritoriu al Mesopotamiei a fost locuit iniţial de sumerieni şi de triburile semite native ale akkadienilor din această regiune. Cu peste 2.400 ani înainte de Hristos, akkadienii, conduşi de ambiţiosul rege Sargon cel Mare, i-au cucerit pe sumerieni, fondând astfel primul imperiu din istoria omenirii. Nu a rezistat decât aproximativ 300 de ani. În momentul imediat următor colapsului, akkadienii s-au scindat în două naţiuni, asirienii, respectiv babilonienii. Cele două entităţi asemănătoare cultural, dar separate pe plan politic, au coabitat armonios acum 1.900 ani înainte de Hristos, când amoriţii, un alt trib semitic, au invadat vestul Mesopotamiei, distrugând regatele akkadiene Isin şi Larsa.

Amoriţii au fondat ulterior Babilonul sub forma unui oraş cu prerogative de stat independent. Bucuria amoriţilor a durat doar 100 de ani, după care au fost izgoniţi din Asiria de regele-erou Adasi.

Asiria şi Babilonul aveau să devină cele mai mari puteri regionale, beneficiind de influxul unor civilizaţii vecine precum hurrienii, kasiţii şi mitannii. Imperiul neo-asirian dintre anii 911-608 a constituit un creuzet în care asirienii s-au amestecat şi convieţuit cu triburile aramaice sosite dintr-un mic regat aflat la periferia Mesopotamiei. Tot în această perioadă istorică, multe triburi de evrei au fost deportate în Asiria, iar o proporţie importantă de evrei a fost înglobată în componenta etnică asiriană.

Punctul de cotitură al civilizaţiei antice a asirienilor a fost căderea străvechii cetăţi Ninive. Timp de 700 de ani de la acest moment dramatic, ţinuturile asiro-babiloniene au căzut pe rând sub dominaţia perşilor ahemenizi, a macedonenilor lui Alexandru cel Mare, a parţilor arascizi, a romanilor conduşi de Traian şi a perşilor sasanizi.

Reportaj complet pe www.descopera.ro