Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:27 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marte, prima „staţie” în drumul spre viitor

ro

27 Jun, 2011 10:36 1491 Marime text

marte-inside.jpgCerul a constituit o provocare pentru oameni încă din etapele timpurii ale civilizaţiei noastre. Dorinţa de a atinge bolta lumii este reflectată de nenumărate mituri din toate culturile lumii, de la zborul lui Icar la Turnul Babel, iar capacitatea de a călători pe calea aerului era considerat un atribut divin în mai toate religiile lumii.

Cu timpul, puterea zborului a fost eliberată de caracteristicile fantastice şi a fost adusă în plan uman de minţi geniale, precum Roger Bacon sau Leonardo da Vinci, care au elaborat primele planuri ale unor instrumente care să permită omului să zboare. Odată cu balonul fraţilor Montgolfier, lansat cu succes în 1783, omenirea a intrat cu adevărat în era zborului. Aceasta a culminat cu reuşitele spaţiale ale secolului al XX-lea, când omul a ajuns pentru prima dată în spaţiu şi pe satelitul natural al Terrei, Luna.

Următoarea ţintă a programelor spaţiale o constituie explorarea planetei Marte. Acest obiectivnu este doar un capriciu, ci un prim pas spre colonizarea altor planete, misiune considerată esenţială pentru supravieţuirea civilizaţiei umane.

Mai mult pe http://www.descopera.ro/stiinta/8383045-marte-prima-statie-in-drumul-spre-viitor

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii