Fiscul, iepurasul lui Cristea
Fiscul, iepurasul lui CristeaDatoriile primarului din Costinesti, achitate din bani publici
Cu ajutorul Directiei Generale de Finante Publice, Traian Cristea, membru marcant al PSD si primar al localitatii Costinesti, dar si fost patron al societatii comerciale Inturcom SA a scapat de datoriile pe care le avea catre stat * La termenul din 12 aprilie, la Tribunal s-a constatat ca actiunea formulata de creditoarea DGFPC privind atragerea raspunderii patrimoniale, formulata in contradictoriu cu administratorii societatii Inturcom SA, este perimata * Daca Directia de Finante Publice a pierdut procesul si din banii publici vor fi platite datoriile lui Cristea, cineva trebuie sa raspunda pentru pagubele aduse bugetului de angajatii institutiei statului care aveau aceasta responsabilitate * In hotararea Tribunalului se arata ca "Din referatul arhivei, rezulta ca la data de 17.05.2004, de cand s-a suspendat judecarea cauzei, nu s-a mai indeplinit pana in prezent, din vina partii, nici un act de procedura timp de mai mult de sase luni si urmeaza a se constata perimata actiunea (apelul) civila de fata" * Aceasta inseamna ca un functionar, intentionat, a taraganat bunul mers al procesului tocmai pentru a avea castig de cauza Traian Cristea * Tocmai de aceea, in acest proces, intentat pentru a fi pierdut de stat, se nasc mai multe intrebari pentru care cineva, care isi bate joc de banii contribuabililor, ar trebui sa raspunda * De exemplu, cine a avut interes sa suspende judecarea cauzei privind datoriile lui Cristea, cu doar doua saptamani inainte de alegerile locale? * Sau cine a avut interese ca plangerea DGFP sa nu se formuleze in termenele legale?
Procesul privind recuperarea datoriilor catre stat ale societatii comerciale Inturcom Costinesti a inceput in anul 2001 si se parea ca nu mai are final. Numai ca sfarsitul a venit, dar nu asa cum era normal, favorabil statului, ci in detrimentul sau. Si acest lucru a fost posibil cu acordul institutiei statului numita DGFP, care i-a facut lui Traian Cristea, primarul Costinestiului, un cadou de Sfintele Paste in valoare de peste patru miliarde de lei, pentru ca numai asa se poate interpreta stergerea datoriilor prin manevrele facute de fisc. In fapt, sentinta Tribunalului asupra actiunii civile intentate de reclamant - DGFP - impotriva paratilor Cristea Traian, Cucu Mircea, Ciungu Ion, Berecheanu Gheorghe, Munteanu Petre, Ripa Ion si Plesoianu Florea este perimata. "Potrivit dispozitiei art. 248 cod de procedura civila, orice cerere de chemare in judecata, contestatie, recurs si orice alta cerere de reformare sau revocare se perima de drept, chiar impotriva celor lipsiti de capacitate, daca a ramas in nelucrare din vina partii timp de 1 an, iar potrivit disp. art. 254, acelasi cod, perimarea are drept urmare ca toate actele de procedura facute in instanta nu-si produc efectele", se mai arata in aceeasi hotarare. In acelasi document se mai spune ca "din referatul arhivei, rezulta ca la data de 17.05.2004, de cand s-a suspendat judecarea cauzei, nu s-a mai indeplinit pana in prezent, din vina partii, nici un act de procedura timp de mai mult de 6 luni - urmeaza a se constata perimata actiunea (apelul) civila".Intrebari fara raspunsDe aici hotararea instantei este clara: "In baza art. 284, 252, 254 cod de procedura civila, constata perimata actiunea civila intentata de reclamant DGFP impotriva paratilor Cristea Traian, Cucu Mircea, Ciungu Ion, Berecheanu Gheorghe, Munteanu Petre, Ripa Ion si Plesoianu Florea, administratori ai societatii debitoare SC Inturcom SA Costinesti, prin care s-a cerut antrenarea raspunderii patrimoniale".De aici se nasc mai multe intrebari, printre care: Cine a suspendat judecarea cauzei privind datoriile SC Inturcom Costinesti cu doar doua saptamani inainte de alegerile locale, unde Cristea era candidat pe listele fostului partid de guvernamant? De ce DGFP Constanta a actionat SC Inturcom in instanta cu intarziere si cine a avut interes ca solicitarea sa ramana in nelucrare? Cum motiveaza DGFP aceasta hotarare a instantei? Ce functionar al fiscului s-a ocupat de acest dosar si ce interese a avut sa se piarda procesul? Interesant si surprinzator mai este si altceva: nici una dintre parti nu a fost prezenta la ultima infatisare, fiecare stiind, probabil, ce avea sa se intample. Amintiri despre InturcomIn speta, in dosarul 3303/2001, este vorba de incercarea de recuperare a aproape patru miliarde de lei, pe care societatea ii datoreaza statului. Firma, care nu mai functioneaza din anul 2002 avea atunci datorii neachitate in valoare totala de 677,661 milioane de lei, reprezentand impozit pe salarii 187.500 de lei, probabil pentru un singur angajat si taxa pe valoarea adaugata de 677,433 milioane de lei. Pentru ca suma in cauza nu a fost achitata in termenul legal, au fost percepute dobanzi, penalizari, penalizari de intarziere, plus o amenda, toate ajungand astazi la 3,943 miliarde de lei. In timp, fiscul a batut pe la portile Inturcom-ului, fara succes insa. La 31 decembrie 2002, Directia de Finante Publice ii prezinta, prin procesul verbal de constatare numarul 1, lui Traian Cristea, borderoul debit, calculul majorarilor si cel al penalitatilor de intarziere, care cumulate ajungeau la suma pentru impozitul pe salarii, in valoare atunci de 6,77 milioane de lei.Tot prin acelasi proces verbal i se mai aduceau la cunostinta si debitele pentru taxa pe valoarea adaugata, care provine dintr-o facilitate fiscala acordata de vama pentru achizitionarea unor utilaje agricole, pe care acesta ulterior le-a vandut fara sa respecte termenele impuse de legislatia in vigoare. La toate acestea se mai adauga si o amenda, de doua milioane de lei, astfel ca in prezent, totalul general al impozitelor selectate se compun din debit 677,661 mi7lioane de lei, dobanda 3,069 miliarde de lei, penalitati de intarziere 18.750 lei, amenda doua milioane de lei si penalitate 193,936 milioane de lei, toate insumand peste patru miliarde de lei.Strangator din fireTraian Cristea a fost, inainte de Revolutie, directorul Asociatiei Economice Intercooperatiste Costinesti (AEIC), una dintre formele de asociere a fostelor CAP-uri din zona, respectiv Tuzla, Costinesti, Pecineaga, Mereni, 23 August. Scopul acestei societati era sa vina in ajutorul agricultorilor, centralizand diverse activitati de productie, cum ar fi, spre exemplu, fabricarea nutreturilor. Actualul primar al Costinestiului a tras sforile pentru a fi numit director al noii fabrici de nutreturi combinate.Cat despre AEIC, imediat dupa 1989, a cedat fiecarui fost CAP partile sociale care ii reveneau, ramanand numai cu activele din Costinesti. Imediat, societatea s-a privatizat si a fost preluata de nimeni altul decat Traian Cristea. Din acel moment, afacerile actualului primar au inceput sa prospere. AEIC s-a transformat in SC Inturcom SA Schitu, care si-a diversificat rapid obiectul de activitate, extinzandu-se in turism, comert, productie agricola, abator si fabrica de produse lactate. Intuind ca turismul poate sa aduca multi bani, Cristea s-a apucat de cumparat si construit hoteluri si pensiuni. Mai intai, el a construit Hanul Darie, apoi a preluat Complexul alimentar de langa Posta din Costinesti si a construit Hotelul Pelican din localitate.Firma lui Cristea a inceput sa acumuleze datorii, pentru care s-a aflat in instanta cu Finantele.Atunci cand Directia Generala a Finantelor Publice a incercat sa recupereze datoria prin executare silita, pe numele firmei lui Cristea nu se mai afla nimic. Abilul "om de afaceri" daduse deja teapa statului. El vanduse deja toate activele. Hanul Darie a fost vandut fostului parlamentar PSD, Mihai Lita, decedat intr-un accident rutier, iar celelalte, nepotului sau, Mihai Ion, originar din Targoviste, stabilit apoi in Costinesti. Intre timp, in noiembrie 1999, s-a infiintat comuna Costinesti, desprinzandu-se de Tuzla. Cunoscand de pe vremea comunistilor avantajele ce se pot scoate din gestionarea banului public, Cristea a candidat in 2000 pe listele PD si a fost ales primar, si in anul 2001, el a dat primul tun din banii publici. Sub pretextul ca primaria nu avea sediu a fost cumparata o cladire. Ca sa iasa probabil ceva si pentru nepot, a fost cumparat imobilul ce a apartinut Inturcom, adica lui Cristea si care intre timp fusese vandut nepotului sau, Mihai Ion. Prin aceasta morisca banii s-au intors in familie. Intre timp, Cristea a candidat din nou la primarie in 2004, de aceasta data pe listele PSD. Intrarea lui Cristea in PSD este posibil sa aiba legatura cu procesul in care s-a judecat situatia Inturcom-ului pentru recuperarea debitelor.Datorii si catre bancaFostii actionari de la Inturcom au necazuri si cu Banca Agricola SA-Sucursala Constanta, actuala Raiffeisen, dar si cu alti creditori, fata de care nu si-au onorat platile de mai bine de zece ani.Banca in cauza se lupta sa intre in posesia unui credit mai vechi acordat firmei inca din anul 1994. La vremea respectiva, s-a incheiat intre cele doua parti contractul de credit numarul 10.443/7 noiembrie 2004, in valoare de peste 400.000 de dolari pentru finantarea unui proiect de dezvoltare a sectorului mecanizare existent in dotarea societatii cu utilaje din tara si import. In totalitatea lui, imprumutul se impartea astfel: 399.686 dolari provenind din credite BIRD/BERD si 168.867.000 lei, partea Bancii Agricole SA. Durata de rambursare a creditului era de cinci ani cu o perioada de gratie de un an. In ceilalti patru ani debitorul se obliga prin contract sa achite contravaloarea creditului in opt rate semestriale. Prima rata a devenit scadenta la data de 31 august 1995, iar creditul trebuia rambursat pana in anul 1999, lucru care nu s-a respectat. Problemele SC Inturcom SA nu sunt doar ale sale. Pentru a obtine creditul, Inturcom SA a avut nevoie de garantii, care trebuiau constituite in favoarea Bancii Agricole si care in cazul acesta s-au facut prin contractul de cautiune numarul 12/7 iulie 1994.Tot mai multi pacalitiCellam SA Amzacea a venit cu garantii in favoarea societatii Inturcom in valoare de 948.750.000 lei.In timp s-a dovedit din nou ca societatea comerciala Inturcom SA Costinesti nu este un bun platnic, ultimii bani pe care i-a vazut banca reprezentand o parte din valoarea totala a creditului plus dobanda acordata in suma de 30.050 dolari, la data de 24 august 2001. Si acesti bani au fost returnati creditorului in urma unor presiuni generate de aducerea societatii in fata instantei. In anul 1998, prin sentinta civila 218/com/5 martie pronuntata in dosarul 237/com/din acelasi an, la care s-a adaugat contractul de creditare, se investea formula executorie prin incheierea din 25 iunie pronuntata de Judecatoria Constanta in dosarul 10185/1998 pentru recuperarea datoriilor de la SC Inturcom SA Costinesti. Pentru ca societatea a continuat sa fie insolvabila, in anul 2001, dupa incasarea celor 30.050 de dolari, Banca Agricola actioneaza din nou in judecata SC Inturcom SA, de aceasta data la Tribunalul Comercial Constanta in dosarul 3303/com/2001. Valoarea creantei de recuperat se ridica, la 30 septembrie 2002, la 472.549,29 dolari, din care credit nerambursat era 309.245,37 dolari si dobanzi aferente, 163.303,92 dolari.Dupa aproape un an, la 26 martie 2002, SC Inturcom SA a depus la dosar un act prin care invoca lipsa calitatii procesuale pasive aducand un element de noutate: niste contracte de novatie (n.r.- novatia este conventia prin care partile unui raport juridic obligational sting o obligatie existenta inlocuind-o cu o noua obligatie). Astfel, prin incheierea contractelor de novatie numerele 4375/1 septembrie 1998 cu societatea comerciala Horticola SA Poiana, 4376/ 1septembrie si 4377/1 septembrie cu SC Cellam SA Amzacea, obligatiile asumate de catre SC Inturcom SA fata de Banca Agricola, prin semnarea contractului de credit 10443/1994, erau preluate de catre societatile mentionate, cele intre debitorul initial si banca stingandu-se. Astfel ca obligatiile SC Inturcom SA Costinesti de rambursare a creditului Bancii Agricole reveneau in totalitate celor doi semnatari ai contractelor de novatie respectiv SC Horticola SA Poiana si SC Cellam SA. Prin urmare, banca se vede obligata, pentru recuperarea creditului, sa solicite si sa obtina instituirea sechestrului pe bunurile acestor societati, si nu ale societatii initial debitoare din Costinesti. Instanta a acordat drept de instituire a sechestrului de catre Banca Agricola asupra unui tractor si a unui alt echipament, ambele aflate la Poiana SA si, respectiv, Cellam SA, pentru fiecare dintre cele doua societati cu suma de 102.520,50 dolari. Instituirea sechestrului asupra bunurilor si executarea lor silita, ca o faza finala, nu presupune intotdeauna si recuperarea integrala sau chiar partiala a creantelor. Fiind vorba de niste bunuri achizitionate in urma cu zece ani, valoarea lor, ca si calitatea, au scazut in timp, ceea ce ar putea sa dovedeasca in timp ca fosta Banca Agricola a facut o afacere mai mult decat proasta creditand SC Inturcom SA Costinesti, care de altfel s-a cam spalat pe maini de obligatiile contractuale de creditare, impingandu-i pe altii in fata.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp