Batut de propriul fiu
Batut de propriul fiu
26 Apr, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
849
Marime text
Scandalurile intre rude, la ordinea zilei
In ultima perioada, la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Clinic Judetean Constanta au fost inregistrate mai multe cazuri de agresiuni fizice in care victimele fusesera batute cu salbaticie de rude apropiate. De cele mai multe ori este vorba despre batrani agresati de propriile progenituri. Asa s-a intamplat, de exemplu, vineri seara, cand un batran din Cumpana a fost batut de fiul sau. In varsta de 64 de ani, Toader Grunzu a consumat in cursul serii de vineri cateva pahare cu alcool, impreuna cu fiul sau Valentin, acesta din urma in varsta de 32 de ani. Cu mintile incetosate de alcool, cei doi au inceput sa se certe din cauza unor neintelegeri mai vechi. Potrivit unor martori, nu existau indicii ca cearta ar putea degenera intr-o bataie. Cu toate acestea, Valentin Grunzu s-a repezit la un moment dat asupra parintelui sau, caruia i-a aplicat mai multe lovituri de pumni. Plin de sange, batranul a reusit sa scape fugind de acasa. El a mers direct la sediul politiei din localitate, iar un agent a sunat imediat la Serviciul de Ambulanta, solicitand interventia unei masini. Toader Grunzu a fost transportat la Spitalul Clinic Judetean, unde i-a fost pus diagnosticul traumatism cranio-facial acut deschis si fracturi costale. Barbatul a fost supus unei interventii de specialitate si, in prezent, se afla in afara oricarui pericol, fiind internat in cadrul sectiei de Chirurgie Toracica. Batranul a declarat ca nu intentioneaza sa depuna plangere penala impotriva fiului sau, astfel ca acesta va scapa doar cu o simpla amenda contraventionala. Tot pentru o agresiune "in familie" au fost sesizati sambata seara si politistii Sectiei 5 Un echipaj s-a deplasat imediat la domiciliul familiei Neagoe, unde era in curs de desfasurare un grav conflict familial. "Capul" familiei, Marin Neagoe, consumase o importanta cantitate de alcool si, pe fondul acestuia, a inceput sa se certe cu sotia sa. El al lovit-o de mai multe ori pe femeie, dupa care si-a indreptat atentia spre cei doi copii minori. Interventia prompta a politistilor a fost in masura sa puna capat conflictului. Scandalagiul a fost amendat contraventional, in conformitate cu Legea 61/1990, in timp ce membrii familiei sale au primit tratament ambulatoriu. Sotia agresata nu intentioneaza sa depuna plangere penala impotriva celui care i-a jurat ca o va proteja pentru tot restul vietii.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii