Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:56 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marinof se intalneste zilnic cu Grigoras

ro

25 Nov, 2005 00:00 706 Marime text

# Tehnicianul a fixat mai devreme ora conferintei, pentru a putea organiza antrenamentul echipei sale la 13.30, adica ora la care va avea loc meciul de la Galati * Despre aceasta partida, Marinof a declarat, facand o figura de stil, ca este cea mai importanta din cariera sa, la fel cum a fost si cea cu Gloria Bistrita si cum vor fi si restul * Desi a observat aceeasi determinare in joc la antrenamente, tehnicianul spera ca lucrurile sa se mentina asa, iar la lot sa nu apara indisponibilitati * Todoran, Florea, Pascovici si Liviu Mihai isi vor reveni pana duminica, desi actualmente sunt usor accidentati * Marinof crede ca echipa care se va adapta la conditiile improprii de joc de la Galati, va avea castig de cauza * In privinta adversarilor, acesta a declarat ca se sfatuieste zilnic cu fostul antrenor Petre Grigoras, in dorinta de a se informa despre un jucator sau altul

Ieri a avut loc la sediul Clubului Farul, conferinta de presa sustinuta de catre noul antrenor al Farului, Lucian Marinof, in vederea meciului de duminica de la Galati, impotriva Otelului. Ora de incepere a conferintei a fost schimbata pentru 12.30, deoarece tehnicianul avea programat un antrenament cu echipa la 13.30, adica exact la ora la care se va disputa meciul. Marinof a vorbit initial despre modul in care se desfasoara antrenamentele: "Pana la antrenamentul de astazi, lucrurile au decurs normal si am observat la jucatori aceeasi determinare in joc. In privinta accidentatilor, sper sa nu existe asa ceva, deoarece mie nu-mi place sa schimb echipa de la meci la meci. Dinu Todoran, Florea, Liviu Mihai si Cosmin Pascovici sunt usor accidentati, dar isi vor reveni pana la ora meciului. De asemenea, si Lungu ar putea prinde lotul de 18", a precizat Marinof. In privinta meciului de la Galati, acesta a declarat ca pentru el meciul de duminica este la fel de important ca toate celelalte. "Pentru mine, meciul cu Gloria a fost cel mai important din cariera, iar duminica la Galati urmeaza cel mai important meci din cariera. Tactica de joc ramane aceeasi, si o voi schimba doar daca va fi neaparata nevoie. Mi-am facut un obicei din a-mi studia adversarul, dar am ajuns la concluzia ca trebuie sa mai vizionez de vreo doua ori casetele cu Otelul, iar pana duminica voi avea timpul necesar", a afirmat antrenorul. O problema deosebita este generata de conditiile de joc, in urma precipitatiilor cazute, stadionul din Galati fiind aproape impracticabil. "Terenul va reprezenta o problema pentru ambele echipe, dar cine se va adapta la conditii va avea o sarcina mai usoara", si-a exprimat Marinof opinia despre conditiile de joc. O mare surpriza a produs noul antrenor cand a afirmat ca se sfatuieste zilnic cu Petre Grigoras, proaspat demis de la carma echipei. "Ma intalnesc cu Grigoras in fiecare zi si daca am vreo indoiala fata de un jucator advers, ii cer sfatul. Eu consider ca acest lucru nu este o rusine, deoarece nimeni nu s-a nascut invatat si eu caut sa ma informez tot timpul", a completat Marinof. Plecarea spre Galati va avea loc maine la orele 15.30. Arbitrul Lucian Dan va conduce in premiera de la centru formatia Farului, el fiind ajutat de catre asistentii de margine Adrian Vidan si Cornel Fecioru. Arbitru de rezerva va fi Iosif Biro, iar observatori FRF - Florin Gatejan si Mircea Salomir.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii