Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:27 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tensiunea creşte la X Factor Sâmbătă aflăm semifinaliştii

ro

12 Oct, 2011 01:00 2185 Marime text

x-factor-2.jpgAu fost 600, au ramas 240. Este vorba despre concurentii carora juriul X Factor le-a spus da în prima etapa a show-ului, auditiile. Însă greul acum începe. De sâmbătă, telespectatorii vor putea urmări la Antena 1 evoluţia concurenţilor în tabăra de pregătire, momentul în care dintre cei buni, vor rămâne doar cei foarte buni. Telespectatorii vor avea ocazia să îi revadă pe cei care le-au plăcut, pe cei care i-au făcut să zâmbească sau pe cei pe care au pariat încă de la primul acord.

Emoţii, teste de foc, antrenamente cu specialişti în canto şi coregrafie, dar şi eliminări. Aşa s-ar descrie pe scurt, cea de-a doua etapă a super show-ului X Factor - tabăra de pregătire. Cei peste 200 de concurenţi care au fost selectaţi de juriul X Factor vor fi supuşi în această etapă unor teste mult mai riguroase care le vor da ocazia să demonstreze că au factorul X sau, altfel spus, voce bună, carismă, prezenţă scenică şi originalitate. Tensiunea creşte, cu atât mai mult cu cât la finalul taberei de pregătire vor române doar cei mai buni 24 de concurenţi.

Participanţii nu sunt însă singurii care luptă cu emoţiile. Juraţii au şi ei emoţii pentru că sunt foarte aproape de a afla ce categorie de concurenţi vor coordona mai departe în show. Formatul X factor se diferenţiază de alte show-uri din lume, prin faptul că juriul, format din personalităţi reprezentative din domeniu, nu doar aleg finaliştii, ci îi şi îndrumă. Vor face acest lucru singuri sau ajutaţi de o suită de specialişti. De altfel, procesul de pregătire a concurenţilor începe încă dinainte de a stabili grupele de participanţi ce vor fi coordonate de un membru al juriului, chiar în tabăra de pregătire.

Pe parcursul celor trei zile de "bootcamp", concurenţii vor beneficia de îndrumarea şi sprijinul celor mai buni specialisti în muzică şi corefgrafie.

De antrenamentul lor vocal s-a ocupat în această etapă Crina Mardare împreună cu cele două ajutoare ale sale, Mihaela şi Raluca. Conform formatului, în această etapă, concurenţii trebuie să interpreteze toţi aceeaşi piesă, aleasă de echipa X Factor, iar interpretările şi eliminările sunt în grup.

X Factor nu caută însă doar o voce biună. Juriul trebuie să găsească acel concurent care are factorul x, sau, altfel spus, un artist complet. Pentru asta e nevoie de voce, charismă, prezenţă scenică, dezinvoltură. De aceea, Antena 1 le-a adus concurenţilor şi un renumit coregraf: Tonkins Andreson. Tonkins a început să predea dansul la vârsta de 23 de ani. A jucat în musicaluri pe Broadway și a devenit unul dintre instructorii de top de la școala de dans Broadway Connection din Viena. A fost antrenorul si coregraful Gloriei Estefan, al lui Cher, Janet Jackson sau Prince.

Alături de concurenţi, nu vor fi doar îndrumătorii sau juraţii, ci şi cei doi prezentatori. Răzvan şi Dani au devenit, cu timpul, cei mai buni prieteni ai concurenţilor. Ei le-au aflat prima oară poveştile, ei i-au încurajat sau consolat şi vor fi în continuare în preajma lor în lupta pentru marele premiu: 200.000 de euro, oferit de Orange.

X Factor a înregistrat audienţe record în întreaga lume, iar succesul la nivel internaţional s-a confirmat şi în România. Ratingul înregistrat la X Factor este în continuă creştere, emisiunea difuzată de Antena 1 sâmbătă seara impunându-se lider de audienţă atât la nivelul targetului comercial al Antenei 1 cât şi în rândul telespectatorilor din mediul urban

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • elena 12 Oct, 2011 21:51 eu zic ca orice om normal si de bun simt din tara asta ,fie ca e spectator sau artist nu are ce cauta pe ecran sau uitandu-se la ecran pe posturile varanului securist daca nu vrea sa se imbolnaveasca mintal sau sa se decredibilizeze ca artist sau om.scoateti antenele de pe telecomanda daca vreti sa ramaneti sanatosi si normali.