Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:10 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adaposturile zootehnice dezafectate vor fi atribuite gratuit

ro

28 Dec, 2002 00:00 895 Marime text

Actiuni de revigorare a cresterii animalelor

In judet se afla 15 astfel de constructii, care au fost inregistrate conform legii de catre Directia Agricola * In cazul acestor imobile se suspenda masura executarii silite * Dupa cinci ani de la atribuire, imobilele pot fi vandute la un pret echivalent cu 10% din valoarea lor

Una dintre masurile pe care Executivul le-a luat pentru relansarea agriculturii a fost punerea in valoare a constructiilor zootehnice dezafectate, destinate cresterii, ingrasarii si exploatarii animalelor, precum si a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate prin acordarea lor gratuita catre cei interesati in acest domeniu. Astfel, aceste imobile s-a hotarat sa se atribuie in folosinta gratuita asociatiilor crescatorilor de animale, cu sau fara personalitate juridica, precum si persoanelor fizice in varsta de pana la 40 de ani sau persoanelor juridice care formuleaza cerere scrisa si dovedesc capacitatea tehnica si financiara de a desfasura activitati de crestere a animalelor. Iata insa la ce anume se refera prevederile actului normativ prin care a fost posibil acest lucru. Constructiile zootehnice dezafectate constituie bunuri imobile aflate in proprietatea privata a statului sau in proprietatea privata a unitatilor administrativ-teritoriale, dupa caz, precum si cele din patrimoniul societatilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat din agricultura, destinate cresterii si exploatarii animalelor, care nu sunt populate. Fabrici de nutreturi combinate dezafectate sunt bunuri imobile aflate in patrimoniul societatilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, care sunt in portofoliul Autoritatii pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului si in care nu se desfasoara activitate de producere de nutreturi combinate. In vederea asigurarii necesarului de furaje, consiliile locale vor concesiona, prin atribuire directa, pentru o perioada de 5 ani, terenuri cu destinatie agricola, aflate in proprietatea unitatilor administrativ-teritoriale, crescatorilor de animale carora le-au fost atribuite constructii zootehnice dezafectate. In cazul in care pentru acelasi imobil se depun mai multe cereri in termen de 30 de zile de la inregistrarea primei solicitari, se organizeaza licitatie in urma careia se va stabili persoana care va intra in posesia spatiului respectiv. La expirarea termenului de 5 ani prevazut in contractul de atribuire in folosinta gratuita, fabrica de nutreturi combinate, constructia zootehnica, terenul de sub acestea si incintele aferente pot fi vandute celor care le-au avut in folosinta gratuita la un pret echivalent cu 10% din valoarea acestora la momentul atribuirii in folosinta gratuita. In cazul in care crescatorul de animale devine proprietar al constructiei zootehnice pe care a avut-o in folosinta gratuita, acesta are un drept de preemtiune la concesionarea de terenuri agricole administrate de consiliile locale si/sau de Agentia Domeniilor Statului pentru terenurile agricole din apropierea constructiilor zootehnice, dar si din alte zone. Pentru stimularea cererii de atribuire a folosintei gratuite si a investitiilor in aceste imobile, un nou act normativ a fost emis pentru a intregi cadrul legislativ specific. Astfel, printr-o ordonanta de urgenta, se suspenda orice procedura de executare silita pornita de creditori asupra imobilelor a caror folosinta gratuita a fost acordata sau urmeaza sa fie acordata prin contract. In cazul imobilelor ce fac obiectul unor contracte deja incheiate in baza Ordonantei din 2001, cu modificarile ulterioare, masura suspendarii procedurilor de executare silita pornite de creditori se aplica de la data intrarii in vigoare a noului act normativ. In Constanta, Directia Generala pentru Agricultura si Industrie Alimentara a inregistrat 15 astfel de imobile, pe ele fiind aplicate placutele de identificare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii