Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:30 12 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Inspectorii OPC verifica marfa importata din China

ro

22 May, 2003 00:00 757 Marime text

Controale la magazinele second hand

Oficiul pentru Protectia Consumatorilor a initiat o ampla campanie de control al marfurilor provenite din Orientul Indepartat si comercializate in magazinele de mana a doua * La Constanta, toate magazinele cu lucruri second hand au fost luate la verificat * Pana in momentul de fata, au fost depistate nereguli in ceea ce priveste igienizarea acestor produse, iar masura aplicata o constituie amenda sau inchiderea temporara

Marfurile importate din Orientul Indepartat, mai ales cele comercializate in cadrul magazinelor second hand, fac obiectul unui amplu control initiat la nivelul intregii tari de catre inspectorii OPC. Sindromul respirator acut sever continua sa faca numeroase victime in tarile afectate si in fiecare zi sunt inregistrate noi cazuri de contaminare. Acest motiv a dus insa si la o diminuare a importurilor de produse din zonele respective intrucat s-a constatat ca foarte multi oameni se feresc sa mai achizitioneze astfel de produse. Desi cadrele medicale sustin ca boala nu este transmisibila pe aceasta cale, panica duce uneori la reactii dintre cele mai ciudate. Odata cu masurile specifice de prevenire a patrunderii acestei boli in tara, inspectorii OPC au initiat o ampla campanie de control al marfurilor provenite din Orientul Indepartat si comercializate in magazinele de mana a doua. Si la Constanta a fost initiata aceasta campanie, toate magazinele cu marfuri la mana a doua fiind luate la verificat. "Riscurile la care se expun cei care poarta imbracaminte la mana a doua sunt legate, in principal, de contractarea unei boli de piele. Din cauza faptului ca multe astfel de lucruri nu sunt igienizate corespunzator sau sunt curatate cu produse neadecvate sau chiar toxice, cei care poarta astfel de imbracaminte sunt extrem de expusi unor afectiuni de acest gen", ne-a declarat Rodica Mocanu, inspector OPC. Si cadrele medicale se declara de acord in legatura cu faptul ca magazinele second hand pot reprezenta un adevarat focar de infectie pentru cei care le calca pragul. Chiar daca au acte de provenienta, aceste haine sunt dezinfectate cu substante care nu sunt intotdeauna cele indicate in astfel de situatii. Sau exista chiar riscul ca dezinfectia sa fie facuta superficial si nu se poate sti daca pot fi purtate, fara grija, de oameni. Pana in momentul de fata, au fost depistate nereguli in ceea ce priveste igienizarea acestor produse, iar masura aplicata o constituie amenda sau inchiderea temporara a magazinului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii