Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:02 19 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Subventiile de un milion de lei vor fi onorate inainte de Paste

ro

08 Apr, 2004 00:00 667 Marime text

Directorii DADR au venit cu bani de la Bucuresti

Institutiei locale i s-au alocat 700 de milioane de lei, reprezentand investitii, bani care vor intra in lucrarile de reparatii ale acoperisului sediului * S-a alocat milionul pentru insamantarile din toamna, judetului Constanta revenindu-i fabuloasa suma de 61,2 miliarde de lei, dintr-un total de 1837 miliarde de lei, la nivel national * Banii destinati subventiilor pentru insamantarile din toamna vor fi dati producatorilor agricoli inaintea sarbatorilor de Paste * Peste 500 de hectare de plantatii pomicole, respectiv cais, au fost distruse de inghet, productia de caise din acest an fiind compromisa in totalitate

In urma cu doua zile, mai precis luni, in cadrul radio-conferintei de la sediul Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Constanta, ministrul Agriculturii, Ilie Sarbu, tuturor directorilor institutiilor de specialitate din tara li se solicita prezenta la Bucuresti, unde a avut loc o sedinta de lucru la care a participat si premierul Adrian Nastase. Sorin Bulancea, directorul general al DADR din teritoriu, a declarat ca sedinta de la Bucuresti a fost un prilej cu ocazia caruia s-au mai pus anumite probleme pe tapet, s-au gasit solutii si s-au anuntat anumite miscari in cadrul ministerului, in special privind necesarul de personal. Una dintre vestile bune pe care le-au primit directorii locali, Sorin Bulancea si Paraschiva Bobe, director adjunct, a fost aceea ca, in prima faza, institutiei locale i s-au alocat 700 de milioane de lei, reprezentand investitii, bani care vor intra in lucrarile de reparatii ale acoperisului sediului de pe strada Revolutiei din 22 Decembrie 1989. Din cele afirmate de Bulancea, selectia de oferte va avea loc chiar in aceasta saptamana, tocmai pentru a demara rapid lucrarile de reparatii. Per total, s-au alocat 120 miliarde de lei, reprezentand investitii, sume care vor trebui sa ajunga repede la comune si institutiile subordonate Ministerului Agriculturii. O alta bucurie, de asta data pentru producatorii agricoli, este alocarea milionului pentru insamantarile din toamna, judetului Constanta revenindu-i fabuloasa suma de 61,2 miliarde de lei, dintr-un total de 1837 miliarde lei, la nivel national. O data cu acesti bani, au venit si restantele din zootehnie pe anul 2003, plus ca, in perioada 20-25 aprilie, DADR Constanta va putea plati, intr-o a doua transa, cei 600.000 de lei pentru culturile de primavara. Imediat dupa sarbatorile de Paste, potrivit aceleiasi surse, se vor debloca, deocamdata, patru posturi de specialisti in agricultura, aceasta masura justificandu-se prin necesitatea existentei unui personal pregatit, apt sa faca fata problemelor din comunele dobrogene.

Fara caise in 2004

Asa cum relatam in numarul de ieri intr-un material intitulat "Culturile pomicole, afectate de temperaturile scazute", din cauza temperaturilor joase din ultimele zile o parte din culturile agricole de pe terenurile expuse la vant au fost atinse de inghet, dar pe suprafete mici si izolate. Cu toate acestea, pagube importante au fost aduse recoltelor de caise si piersici, practic pomi fructiferi preponderenti in judetul Constanta. Ca urmare a acestui fenomen meteorologic, circa 80 de hectare de livada de cais de la Medgidia au fost grav afectate, pagubele fiind estimate la circa 10 miliarde de lei. Din declaratiile de ieri ale unui specialist din cadrul DADR Constanta, 90% din suprafetele cu caisi pe rod au fost distrusi de inghet, reprezentand peste 500 de hectare de plantatie. Potrivit aceleiasi surse, productia de caise din Dobrogea a cunoscut un esec asemanator in urma cu cinci ani. Singurul producator asigurat este cel de la Medgidia, restul plantatiilor nefiind asigurate, implicit proprietarii pierzand si banii investiti in tratamente si productiile care le-ar fi putut valorifica, obtinand profit. Pentru multi dintre acestia, profitul si posibilitatea platirii datoriilor facute pentru intretinerea plantatiilor au devenit un cosmar financiar.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii