Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:53 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Terminal bursier pentru comunitatea de afaceri

ro

28 Mar, 2003 00:00 957 Marime text

Colaborare cu Bursa Romana de Marfuri

Primii clienti ai acestuia vor fi unitatile din subordinea Ministerului Transporturilor sau a Ministerului Industriei si Resurselor

Dupa ce initiativa de a infiinta si a dezvolta activitatile Bursei Maritime si de Marfuri Constanta a esuat in urma cu aproape doi ani, Camera de Comert, Industrie, Navigatie si Agricultura Constanta a reusit sa acopere golul existent in acest sector la nivelul regiunii noastre. Astfel, "in urma cu doua zile, CCINA a semnat cu Bursa Romana de Marfuri un contract de asociere in participatiune, conform caruia Camera de Comert poate desfasura actiuni bursiere specifice in Constanta", a declarat Mihai Daraban, presedintele CCINA. Conform politicii actuale a BRM, se urmareste consolidarea actiunilor bursiere in provincie, prin infiintarea de astfel de terminale in Constanta, Galati, Sibiu si, in viitorul apropiat, la Cluj-Napoca si Timisoara. Camera de Comert are posibilitatile necesare pentru a asigura resursele materiale indispensabile functionarii in bune conditii a terminalului bursier, personalul urmand sa treaca printr-o perioada de instruire pentru a face fata cerintelor speciale. "Primele tranzactii, care se vor efectua peste aproximativ o luna, se vor face cu ajutorul colegilor din Bucuresti. Important este insa ca oamenii de afaceri din Constanta sa inteleaga rolul acestui terminal bursier. Unitatile care sunt subordonate Ministerului Transporturilor, Ministerului Industriei si Resurselor, Petrom si unitatile sanitare care-si desfasoara activitatea in Constanta sunt obligate sa-si tranzactioneze actiunile prin noul terminal. Astfel, Administratia Zonei Libere, Administratia Porturilor Maritime, CFR, Administratia Domeniilor Statului vor fi primii nostri clienti", a precizat Mihai Daraban. Toate actiunile se vor desfasura conform regulamentelor Bursei Romane de Marfuri si ale Comisiei Nationale pentru Valori Mobiliare. Totodata, pe viitor, se va incerca atragerea firmelor din Tulcea pentru a participa la tranzactiile care urmeaza a fi efectuate la Constanta.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii