(In)Competentii
(In)Competentii
22 Dec, 2006 00:00
ZIUA de Constanta
831
Marime text
INCOMPET=C9NTA Stare de incompetent; lipsa de cunostinte sau de practica intr-un anumit domeniu; ignoranta; nestiinta; lipsa puterii legale de a indeplini o anumita atributie.
In pragul aderarii mult visate, poporul nostru, cu mic, cu mare, are niste obiceiuri de care ar trebui sa se dezvete. Nu stim daca vom putea, daca ne lasa obisnuinta, daca invatul are si dezvat. Nepasarea, neimplicarea, indolenta, sunt aspecte care fac deja parte din fiinta romanilor, de care incearca, cu greu, sa se desprinda, ca un narcoman care vrea sa se dezbare de viciu. Oare incercam indeajuns? Sau am ajuns sa ne complacem, ne este suficienta starea noastra de bine, fara sa ne pese de a celorlalti? Pentru ca, de aici probabil ca pornesc toate problemele. Poate ca din aceasta cauza nu ne pasa, de foarte multe ori de cei de langa noi. Probabil ca prefacatoria, minciuna, ne fac sa fim mai rai si sa nu credem cand cineva are nevoie de ajutor. Sau sa nu ne mai pese. Pe strada intalnim mereu oameni care cer ajutor, care se roaga pentru o bucata de paine sau pentru un ban. O parte din "avutia" ta de care ai putea sa te lipsesti pentru a face putin bine cuiva necunoscut. Dar, de cele mai multe ori, trecem nepasatori ferindu-ne privirile. Nu credem, nu vrem sa constientizam ca un necunoscut ar putea sa ne ceara ajutorul de care chiar are nevoie. Din pacate, astfel de practici afecteaza. Poate nu pe cel de langa noi, obisnuit cu refuzul, ci pe noi ca oameni, ca indivizi care nu putem sa facem ceva bun, dezinteresat, pentru un om de langa noi. Zilele trecute, spre exemplu, o femeie a incercat sa se sinucida. Din cauza problemelor, dar si a alcoolului, a vrut sa-si curme viata, aruncandu-se in mare. Ajunsa probabil la limitele puterii sau din cauza aburilor de alcool, femeia a gasit in valurile marii singura scapare. La scena a asistat un jandarm, un om platit pentru a pazi si a mentine ordinea. S-a uitat jandarmul nostru la femeia din apa si a gandit. "nu este de competenta mea sa ma arunc dupa ea, mai ales ca este foarte frig afara". Asa ca, neimpresionat de drama sinucigasei, a anuntat pompierii. Acestia au salvat femeia disperata si asta in ciuda faptului ca saritul in apa in toiul iernii nu intra in competentele lor. Stam si ne gandim, totusi, ce am fi facut noi in locul jandarmului, care, in ciuda profesiei, este om. "Fiinta superioara, sociala, care se caracterizeaza prin gandire, inteligenta si limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin pozitia verticala a corpului si structura piciorului adaptata la aceasta, mainile libere si apte de a efectua miscari fine si creierul deosebit de dezvoltat", dupa cum spune DEX-ul. In aceeasi ordine de idei, cu ceva timp in urma, intr-una dintre canalizarile din jurul garii din orasul nostru cineva a gasit un cadavru. Urmele pamantesti ale unui om al strazii, care s-a refugiat printre tevile de incalzire pentru a uita de frigul iernii. Sesizati, pompierii au venit la fata locului. Numai ca, cu parere de rau, au spus ca. evident, luarea cadavrului nu intra in competenta lor, pentru ca "noi nu caram lesuri". Si asa, ramasitele omului au mai stat acolo vreo doua zile, pana s-a sesizat autoritatea competenta. Oare mai exista totusi asa ceva? Sau noi nu avem competente, decat cand ne convine, cand este in beneficiul nostru. Sau, poate, nu putem face decat ceea ce este scris in fisa postului nostru, chiar daca abaterea de la regula ar putea ajuta pe cineva sau pe noi. Ori, poate DEX-ul nu mai este de actualitate, si definitia omului ar trebui schimbata.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii