Afacerişti care ucid şi apoi se fac că plouă Dreptatea „mâinilor" în justiţia din Constanţa

Nu o dată, ideea de sistem juridic este asociată, în mod spontan (însă inevitabil, ar spune cârcotaşii), cu expresiile gen „o mână spală pe alta", „să nu ştie dreapta ce face stânga", „a da o mână de ajutor" (şi nu neapărat în sensul bun şi prietenesc al ideii), „mână-n mână", „pe sub mână", „a pune mâna pe", „mâna dreaptă" şi, de ce nu, „a avea la mână".

Păi şi cum să nu te gândeşti la astfel de expresii când vine vorba de justiţia din România - sintagme care par să vină ca o mănuşă, dacă tot vorbim de mâini - când auzi că, de pildă, un important afacerist local, bănuit de contrabandă cu ţigări şi de alte „horrorităţi", este anchetat începând din 2005, petrece o (scurtă) perioadă în arest în 2010, iar în 2011 reuşeşte fără probleme să obţină libertate deplină de mişcare, după ce s-a aruncat la mila instanţei?! Sau când auzi, de pildă, că poliţişti prinşi în flagrant luând mită şi care au fugit cu banii „capcanaţi" şi cu poliţia şi cu procurorii pe urme, sunt condamnaţi cu suspendare?! Că, vorba aia, a recunoscut şi a regretat fapta, astfel că a beneficiat de reducerea pedepsei. Ce înduioşător! Sunt sigură că săracul poliţist nu ştia ce făcea când a cerut banii. Şi că afaceristul cu pricina nu ştia că are o fabrică de ţigări de contrabandă, de pildă. Dar ce prostii spun? Păi afaceristul nici nu trebuie să spună deocamdată dacă recunoaşte şi regretă, că doar dosarul său nici măcar nu a ajuns în instanţă. Căci procurorii încă anchetează. Eh, de prin 2005 tot anchetează. Dar asta să fie problema! Iar pentru că exemplele nu se opresc aici, poate ar trebui amintit şi un alt celebru afacerist constănţean care i-a uimit pe poliţiştii argeşeni cu Swarowski-ul din baie. Propus spre arestare de anchetatorii piteşteni, omul a beneficiat de clemenţa şi înţelegerea instanţelor şi mai ales a judecătorilor. Că nu-i uşor să ai Swarowski pe pereţi şi să te arate oamenii cu degetul, că eşti în cătuşe, nu? De altfel, şi cazul său zace la Parchet de ceva vreme. Iar în marea socoteală, dacă-mi este permis să-i zic aşa, nici nu mai are sens să amintim de dosarele de ucidere din culpă care privesc importanţi oameni de afaceri locali, care în 2009 au omorât oameni (din greşeală, ce-i drept, pentru că au apăsat acceleraţia în loc de frână), iar în 2011 sunt (la fel ca la început, de altfel) liberi şi liniştiţi, probabil nici măcar cu o conştiinţă chinuită. Nu de alta, dar dosarele cu pricina cine ştie prin ce dulap al Parchetului Judecătoriei Constanţa zac uitate de anchetatori, aşa că pentru ce să-şi facă griji?! Iar când avem atâtea şi atâtea exemple legate de modul aproape unic în care pare să funcţioneze justiţia în România şi mai ales la Constanţa, de ce să ne mai mirăm că, eventual, „o mână spală pe alta", că indivizii sunt „mână-n mână" sau chiar că dreptatea s-ar face „pe sub mână".