Au muşcat ungurii mâna care i-a hrănit? Ţara „arde" pentru referendum mai tare pe Facebook
Au muşcat ungurii mâna care i-a hrănit?:Ţara „arde" pentru referendum mai tare pe FacebookPe data de 29 iulie, românii din România, vii sau morţi (!), după cum ne-am obişnuit cu practicile necurate ale politicienilor, vor merge la referendum.
Într-un interviu acordat unei agenţii naţionale de presă, Voiculescu, cunoscut, s-a declarat „convins că majoritatea vastă a românilor doreşte să îşi concedieze preşedintele". Pe de altă parte, susţinătorii preşedintelui suspendat spun că ceea ce a făcut USL este greşit, că românii îl vor reaşeza pe Traian Băsescu în scaunul de comandant al ţării. De când s-a dat startul acestei campanii, Internetul este invadat de poze, filmuleţe şi diverse articole, toate lansate către publicul larg în speranţa că vor ieşi la referendum. În urma unei simple căutări pe Google Imagini „Băsescu referendum", ne aflăm faţă în faţă cu „celebra vizionară de la Hollywood, parapsiholog dr. Carmen Harra". Aceasta spune pentru ziarul Ring că Traian Băsescu nu are şanse de izbândă. În contextul în care toată lumea face câte ceva pentru alegerile din 29 iulie, de ţară cine se mai îngrijeşte? Apropo. S-a lămurit toată lumea cum stă treaba cu ungurii. Dacă până la suspendarea preşedintelui PDL era aliat cu UDMR, după votul privind suspendarea lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte al României aceiaşi unguri s-au dat cu social-democraţii. Păi, cum aşa? Nu PSD condus de Victor Ponta a anulat în prima şedinţă de după depunerea jurământului Hotărârea privind înfiinţarea Universităţii de Medicină şi Farmacie în limba maghiară?
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp