Averile din declaratii

De la o vreme, aud numai scâncetele celor care s-au apucat să le plângă de milă bugetarilor.

Că, vai, vor muri oamenii de foame, că nu se va mai putea face nimic. Este adevărat, situaţia nu se arată prea roz, iar ceea ce guvernanţii le pregătesc pensionarilor, se poate numi crimă. Însă, nu cred că se va ajunge la o situaţie extremă. Simt eu cum, ca prin minune, se va întâmpla ceva şi preşedintele va ieşi basma curată. Nu ştiu cum, dar ne-a mai demonstrat că are talentul acesta. Revenind la salariile „nesimţite", nu ar trebui să uităm că adevărul doare şi că bugetarii nu-s chiar aşa năpăstuiţi de soartă cum îi crede toată lumea. Păi, priviţi nişte declaraţii de avere şi minunaţi-vă! Dacă nu aveţi chef să vă legaţi de cei de la ministere sau din instituţiile centrale, luaţi la puricat site-urile Consiliului Judeţean şi Primăriei Constanţa. Căutaţi acolo declaraţiile de avere şi pregătiţi-vă să muriţi de oftică. Păi, cine mai are dragii mei Hermes ca directoarele din Primăria Constanţa?! Adevărul este că afacerile soţului sunt prospere, dar şi cu un salariu de peste 100 de milioane pe lună nu se ruşinează nimeni, nu? Că doar bugetul oraşului duce multe, de ce n-ar duce şi nişte salarii. Apoi, de la lefurile astea astronomice ajungem şi la funcţionăraşii de rând care, este adevărat, vor fi în pragul inaniţiei dacă li se va tăia din venituri. Numai că, eu mă întreb: de ce Doamne, Iartă-mă, nu luaţi din salariul doamnei directorese ca să daţi ăluia bătut de soartă? De ce nu dau cei care duc „sacul" cu bani acasă şi colegului care câştigă infinit mai puţin, care n-are firme, n-are „vânzări anterioare şi succesive". A nu se înţelege că am ceva cu veniturile cuiva anume, mai ales că situaţiile în care bogaţii administraţiei locale duc acasă fluturaşi de salariu cu multe zerouri (pe stil vechi) nu sunt tocmai puţine. Bine, trebuie să recunoaştem şi riscurile meseriei. Acela care ia bani puţini nu se supune niciunui risc. Se duce acasă liniştit, doarme bine, îşi vede copiii crescând şi jucându-se, pe când cel care se înfruptă până nu mai poate are nopţile agitate, visează urât, se răsuceşte de pe-o parte pe alta şi aşteaptă temător următorul termen al unui proces sau al altuia. Banul, ochiul dracului, nu?!