Bai, frustratule!

Când ceva nu-ţi convine din ceea ce apare în ziar sau la TV, e simplu: spune că e făcătură. Că e o ştire de doi bani. Că e o minciună, iar cel care semnează materialul este un jurnalist de doi bani.
Nu te va contrazice nimeni. Nimeni din cei care au fost vreodată în „gura presei"  şi au ieşit şifonaţi. Poţi să-i spui cum îţi vine la gură, chit că eşti politician, avocat, medic sau şef al statului. Mergând pe principiul că jurnalistul joacă rolul unui „subaltern" căruia, atunci când te irită, îi dai un şut în fund şi-l discreditezi uşor, mai toţi cei a căror imagine a fost compromisă din propria vină recurg la injurii la adresa celui care a avut tupeul să-i dea în vileag. Aşa că de la animal, găozar, tonomat ş.a., ziaristul poate fi şi frustrat, şi ipocrit. Sau cel puţin aşa este făcut chiar de nişte reprezentanţi ai legii, de cei trei avocaţi ai Înalt Preasfinţiei Sale Teodosie, cercetat pentru luare de mită şi complicitate la fals intelectual. Ei îşi permit să arunce injurii în public la adresa unui jurnalist care nici măcar nu a fost de faţă pentru a le da o replică, ziaristul nu. El trebuie doar să tacă mâlc şi să înghită în sec. Nu de alta, dar nu ar vrea să aibă un al nu ştiu câtelea proces prin care se încearcă să i se închidă gura. Mai rău este că acei termeni vin din gura unor avocaţi care au organizat o conferinţă de presă pentru a spăla faţa înroşită a înaltei feţe bisericeşti şi care, pentru că nu au avut oricum ce să spună în apărarea clientului lor, au lovit în jurnalist. În jurnalistul care avusese tupeul de a scoate la iveală partea murdară a Bisericii Ortodoxe şi de a-l discredita în faţa colegilor. Aşa că gazetarul care l-a dat în gât pe arhiereu s-a transformat peste noapte într-un frustrat şi un ipocrit. De ce? Pentru că a avut curajul să se pună cu o înaltă faţă bisericească şi cu influenţa lui nu numai în lumea bisericească, ci şi în cea laică. Punct.
În rest, cu aşa cuvinte scoase din gura celor care susţin că vor să apere biserica - până mai ieri, cea mai credibilă instituţie -, cui îi mai vine să aibă încredere în „moralitatea religiei"? Mie, una, nu. Nu aici, în Constanţa.