Barbatii se bat cu femeile pe vopseaua de par
Barbatii se bat cu femeile pe vopseaua de parE normal să-ţi îngrijeşti mâinile, pentru că reprezentantele sexului frumos se uită la acest aspect, însă a ţi le da cu lac mi se pare prea mult. N-aş vrea să jignesc pe nimeni, însă mi se pare un amănunt de cochetărie nepotrivit pentru partea masculină, ca şi cuvântul de altfel în acest context. Deşi nu lasă să se vadă, cred că bărbaţii suportă ideea că îmbătrânesc la fel de greu ca femeile, unii chiar mai greu. Pe la televizor vedem din ce în ce mai puţini prezentatori, moderatori cu părul cărunt, deşi au o vârstă la care firele albe ar trebui să se ivească. Ne-am luptat cu greu să ne câştigăm de-a lungul secolelor egalitatea în drepturi, iar acum ei se luptă la rândul lor pentru unele apanaje pentru care credeam că noi avem exclusivitate. Ne batem cu bărbaţii pe vopseaua de păr, pe SPA-uri şi pe stilişti. Am luptat să ne câştigăm dreptul de a munci în domenii la fel de dificile şi de a fi în funcţii la fel de importante ca şi bărbaţii, însă ne-a scăpat faptul că am pierdut din timpul pe care ni-l rezervam pentru noi. Cu toate astea, statisticile arată în continuare că ei câştigă mai bine decât noi şi sunt promovaţi mai uşor. Am pierdut în lupta asta timpul pe care ni-l rezervam să fim feminine, să pierdem ore pregătindu-ne pentru o întâlnire, să ne relaxăm pentru a arăta şi a ne simţi ca nişte dive. Dacă a meritat? Nu ştiu ce să răspund, pentru că nu am trăit vremurile în care femeile nu votau dar mergeau la modistă în fiecare zi pentru a-şi mai croi încă o rochie sau în care reuşeai profesional dacă ajungeai guvernantă. Cred că trebuie să menţinem un echilibru, chiar dacă trăim în era vitezei. Măcar o oră din zi, jumătatea dimineaţa şi jumătate seara, trebuie să ne-o rezervăm nouă. Dacă vezi un cuplu în care el arată mai îngrijit, mai tonifiat, mai spilcuit decât ea este clar ceva în neregulă. Sau dacă pentru moment nu e, sigur va fi mai târziu. Dacă vă număraţi printre cele care se bat pe tubul de vopsea de păr cu partenerul, trebuie măcar să vă păstraţi jumătate din el. Altfel, diferenţa se vede şi nu dă bine. M-a şocat, de pildă, imaginea cu Robert Turcescu la coafor, cu prosopul pe cap după ce a ieşit de la cască. Nu că aş fi crezut despre el că ar fi acest exponent al masculinităţii. Dar am învăţat să accept această imagine, multiplicată în multe-multe exemplare pe care le vedem zilnic în jur. Ce pot să spun decât Slavă Domnului! că nu sunt nevoită să văd astfel de exemple printre cei apropiaţi. M-aş simţi lipsită de libertatea de a schimba canalul, cum fac la TV, sau de a da pagina, ca în cazul revistelor glossy în care apar astfel de specimene ale neo-masculinităţii.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp