Bine ai revenit acasa, Mihai Gurita!

Este un fotbalist croit mai degraba pe tipicul britanic, decat romanesc, cu toate ca el este un roman neaos, din Dumbraveni, judetul Suceava. In Anglia insa, gasesti multi jucatori care ii seamana.

Premier League este un campionat plin de echipe mai mici, la care evolueaza cate un jucator vedeta, nu neaparat englez de origine. Insa, ca un facut, acest jucator nu reuseste pasul cel mare catre o echipa galonata. Se intampla ceva si se pierde, ori din cauza mizei prea mari, ori din cauza fricii de succes. Parca tot mai bine e la el acasa, unde se cunoaste cu toti si unde este stapan pe situatie. As putea sa dau aici exemplul unui fotbalist foarte talentat, Nicolas Anelka, caruia i-a mers bine numai la echipe cu mai putine pretentii, gen Manchester City. La Arsenal, Anelka nu a rupt gura targului, iar la Real Madrid, a fost un adevarat esec. Mihai Gurita, caci da, pe el il compar cu Anelka, a avut si ghinionul de a incerca un pas important, la o varsta la care multi fotbalisti se gandesc sa se retraga, iar unii vor fi si facut-o deja. Impamantenit la o grupare a Farului, incremenita la randu-i in propria mediocritate, atacantul nu mai spera ca, intr-o buna zi, telefonul sa sune si cineva sa ii propuna sa joace la o echipa ca Steaua, probabil cea mai galonata din fotbalul romanesc, dar si un nume important in Europa. Gandurile nu au mai stat la fel de ordonate ca inainte, ambitiile de mult ingropate au inceput sa renasca, iar Mihai, fara a sta prea mult sa cumpaneasca, a spus "Da!". Socul a fost mare, atat pentru el, cat si pentru suporterii Farului, care s-au intrebat, pe buna dreptate, ce l-o fi apucat pe Gurita, acum, la batranete. Insa fotbalistul a vrut sa demonstreze ceva. Ca, indiferent de varsta, el poate sa fie la inaltime. Numai ca nu era nevoie de o asemenea demonstratie. Noi stiam ca el poate, si, personal, cred ca va mai putea mult timp de acum incolo, fiind facut cam din acelasi aluat ca inepuizabilul Dorinel Munteanu. La Steaua insa, e altceva. La Steaua, ca la orice echipa mare, vestiarul nu e chiar asa de pitoresc si local ca la Farul. Un "salut, ce faci?" adresat lui Mirel, poate fi interpretat altfel decat daca i-l adresezi lui... Decebal Gheara, de exemplu. Acolo nu poti sa vii asa, pur si simplu si sa dai goluri. Unora s-ar putea sa nu le convina asta si sa nu iti paseze, sa "nu te joace". Iar daca nu ai mingi si nu dai goluri, patronul poate intelege ca nu poti si te-ar da la Gloria Buzau. Ajuns acolo, te poti intreba, firesc, daca nu cumva ai dat pe pere ce ai luat pe mere. Mai mult ca sigur ca la Buzau, Gurita nu a jucat decat cu gandul ca a fost respins de Steaua. Asa ca, revenirea la Farul a fost, pana la urma, un gest normal, un panaceu pentru frustrarea de a nu putea fi asimilat de o echipa cu pretentii. Nu valoarea a fost aici hotaratoare, ci diferenta dintre generatii. Ca valoare, Gurita ar fi putut face fata la Steaua, insa, de obicei, acolo te duci cand ai 20 de ani, te obisnuiesti cu atmosfera, ajungi sa fii integrat, ca pe la 26 sa poti avea pretentii la cuvant. Exemplul lui Zaharia, care nu e nici el la prima tinerete, dar totusi s-a integrat, poate fi exceptia care confirma regula. Sau mai exista o varianta, cea a lui Dorinel Munteanu, care, cand a venit in Ghencea, a adus cu el un "brand", imposibil de ignorat. Dar Mihai nu e Dorinel, insa pentru Farul va fi mereu acel fotbalist dispus la efort, care lupta pana in ultimul minut si care poate sa traga dupa el o echipa intreaga de tineri, mult prea lenesi cateodata. Macar pentru aceste lucruri, merita sa ii uram "bine ai revenit acasa!".

Scris de: {autor}Cristian TENTU{/autor}