Blocul decapotabil

In jurul peninsulei curg, in ultima vreme, tot felul de Ozane. Se-aud, de pilda, zvonuri frumos sunatoare, cum ca edilii si-ar lua avant sa refaca orasul vechi. Avant si-au mai luat si altii, ca doar Constanta-i un fel de autoservire: e pacat sa nu profiti de super-oferte. Ba unii, de-atata hei-rup, s-au dezechilibrat si au tras si cateva cladiri dupa ei, sa aiba la ce contempla din pozitia orizontala, cand viseaza la nemurirea sufletului de politician. Asa incat, cu trei fermoare peste gura, puse unul peste altul, salut zvonurile cele dragut sunatoare si-mi vad de drum. Doar ca, redactia fiind in Peninsula, am senzatia, zilnic, ca ajung tot de unde-am plecat. Mai arunc cate-un ochi, de control, spre ruinele frumos curgatoare, dar cu celalalt sunt atent la drum: trebuie sa controlezi si hartoapele, ca nu se stie niciodata ce mutanti apar din sosea. Chiar ieri am descoperit o chestie noua, o adevarata "hartoapa incognita" care-a iesit din pamant peste noapte iar dimineata a bagat capul la loc. Cine stie ce submarin si-a scos periscopul aiurea-n sosea: cu aplicatiile astea misterioase care se fac prin ligheanul de vizavi, e posibil sa fi iesit si ceva pagube de-astea, colaterale. Au incercat ei sa acopere urmele dar groapa noastra, colaterala sau ba, tot groapa ramane, daca incerci s-o astupi cu matura. Culmea e ca, desi semnele erau clare ca trebuie sa casti bine ochii pe unde calci, eu am fost nevoit sa casc gura, si inca pe sus. Ceea ce e extrem de stupid, pentru ca, cel putin deocamdata, aplicatii aviatice nu s-au anuntat. Asta s-a intamplat pentru ca ieri am ajuns in zona calamitata dintr-o fantezie a unor amici din America. Nu stiu cum se face dar, mai devreme sau mai tarziu, tot strainezul se rataceste in Peninsula. Ei nimerisera din cauza ca au vrut musai sa vada cum iese din mare pastila aia efervescenta careia, in folclor, i se zice soare. Cu mici emotii, datorate organizarii defectuoase a norilor si-a hartoapelor din straturile de ozon, rasaritul se desfasura conform planului: intarzierile au fost sub marja sesizabila cu ochiul liber, asa ca obrazul comunitatii locale scapa nepatat. Insa foarte putin, pentru ca zorii zilei s-au grabit sa arate cu degetul la acneea peninsulei, voaland subit vederile "de la mare" pe care amicii le prelevasera din acea inepuizabila candoare turistica ce transforma orice sapuniera intr-un aparat de fotografiat. Puteam incerca schemele traditionale de evaziune, cum ar fi atrasul in carciuma, leorpaitul unui vin "de-ala bun" si halitul unor specialitaturi marine, dar stiam ca cea mai buna cale de-a ocoli subiectul e sa o iei de-a dreptul, pe cel mai scurt drum. Prin Piata Ovidiu, nepotii lui Sam au inceput sa-si suceasca gatlejurile, scanand cu viu interes cladirile ce pareau scoase de pe fundul canalelor venetiene. Evident, in tot timpul asta, sapuniera se incapatana sa creada ca-i aparat foto. "Ce s-a intamplat cu asta?" m-a intrebat unul dintre nepoti, aratandu-mi un fel de bloc decoltat rau de tot. Nu numai ca avea gauri in loc de ferestre, dar nici cu zidurile si plafoanele nu se prea lauda. Te si mirai cum mai sta in picioare svaiterul. Am rascolit toate fisierele, toate cotloanele mintii, zadarnic: memorie zero. Era o harababura, acolo, de-ai fi spus ca blocul cu pricina crescuse asa, decoltat, de pe vremea lui Ovidius. Asa ca, fara sa ma panichez, cu seriozitatea unui ghid de cinci stele, am trantit primul raspuns care mi-a venit in cap: "ah, asta e un experiment postmodern de arhitectura: blocul decapotabil. Doar ca artistul a patit ca Gaudi, s-a stins inainte sa-si duca la capat opera si nu ne-a ramas decat sa conservam, cu piosenie, ce-a apucat sa inceapa. Vedeti copacelul ala suspendat de la etajul doi? Ei bine, pentru conservarea pozitiei lui s-a apelat la specialistii care-au consolidat turnul din Pisa". Am auzit cu multumire tacanitul lacom al sapunierei si mi-am vazut, fara jena, de drum. La urma urmei, ideea nici nu e chiar atat de rea pe cat pare la prima vedere. Vorba americanului, de ce sa dai gratis cand poti sa vinzi?