Cainele de paza al democratiei

Saptamana trecuta, parlamentarii au mers smiorcaindu-se la Nicolae Vacaroiu si i-au parat pe ziaristii care nu ii lasa deloc in pace. Ba ii intreaba de Constitutie, ba de nu stiu ce lege dezbatuta la sedinta, ba ii chestioneaza cu probleme de cultura generala, de parca ei ar trebui sa stie toate aceste lucruri lipsite de importanta! Iata ca, satui de toata aceasta poveste - vorba aia, nu mai poate omul sa doarma nitel, ori sa isi rezolve, prin telefon, niscaiva afaceri, ca se amesteca imediat ziaristii - au cerut ajutorul lui Nicu. Vazandu-i plangu-si in pumni, Taticu Vacaroiu i-a consolat spunandu-le probabil ca stie si el cum e cu ziaristii care confunda mereu defectele cu calitatile. Dar le-a mai spus si ca nu ii poate ajuta cu nimic pe colegii de suferinta. Nici el nu intelege cum vine treaba asta sa tii cainii dezlegati, dar a auzit ca asa e in democratie. Si apoi, a mai existat ideea ca "elementele periculoase" sa participe la sedintele de la Parlament dintr-o "colivie de aur", ca sa nu se mai amestece ei in toate treburile, dar proiectul nu a putut fi pus in aplicare. Zilele trecute, m-am intalnit pe strada cu un coleg de la un cotidian local, chiar langa un bloc-turn din apropierea Spitalului de Urgenta, pe fatada caruia e intins un urias banner ce promoveaza cotidianul ZIUA. Stiind ca eu scriu la ZIUA de Constanta, mi-a spus ca reclama e urata, ba chiar inspaimantatoare si ca aceasta nu e numai parerea lui, ci a majoritatii colegilor de redactie. Am privit atunci inca o data bannerul, desi il cunosteam bine. E vorba de o caricatura cu un cetatean care tine in lesa un caine. Cainele il ajuta pe stapan sa se orienteze in intuneric, caci tine in gura ziarul ZIUA, care trimite raze prin extremitatile sale, luminand calea. Mesajul inscris pe banner este: ZIUA - cainele de paza al democratiei - face lumina. Nu l-am contrazis pe colegul meu in acel moment. Mi-am zis ca, daca a spus-o din rautate, i-as face jocul, iar daca nu a putut sa inteleaga mesajul foarte direct, nu are nici un sens sa ma apuc sa i-l explic eu. Apoi mi-am amintit de povestea unui prieten care, in urma cu cativa ani buni, a colaborat cu un cotidian local. Acesta i-a publicat cateva editoriale, iar apoi redactorul sef, cu care era prieten, l-a invitat in oras ca sa ii explice faptul ca nu mai poate continua colaborarea, caci stilul textelor - desi adorabil si cultivat - nu e in maniera ziarului, fiind prea incisiv! Nu era vorba de vreo interventie "de sus", caci materialele lui nu suparasera pe nimeni. Nici un politician influent, nici vreun prieten sau vreo ruda de-a patronului. Nimeni nu avusese nimic de comentat, dar editorialele nu erau in dulcele stil molcom al cotidianului respectiv! Un catelus adormit, cu coltii atrofiati de lipsa de activitate. Un animalut bleg, ce nu poate speria pe nimeni. Poate ca de aceea unii nu pot intelege parabola cu cainele de paza al democratiei si sunt socati de mesajul direct, de un adevar brutal. Mitul Pesterii lui Platon ii prezinta pe oamenii care au trait dintotdeauna intr-o grota, intr-un scenariu pus la cale cu perversitate de cei care aveau interesul sa le ofere un simulacru al realitatii. Ei ies in lumina orbitoare a soarelui si refuza la inceput sa creada ca aceea este realitatea, vrajiti de obisnuinta de a trai in cadrul ingust al pesterii, cu lanturile pe glezne, privind la ecranul pe care "regizorii" le proiectau umbre ale realului. Imaginea frusta, mesajul direct, bisturiul care taie in carne vie sunt greu de inghitit. La fel cum alesii poporului nu suporta latraturile, daramite coltii ascutiti ai ironiei intepandu-le gleznele, sfasiindu-le gambele si sarindu-le apoi la gat. La fel cum nu suporta reflectorul proiectat pe neasteptate de cineva peste tot soiul de afaceri de familie.