Cămătarii şi justiţia oarbă Lupta „legală" pentru bunurile debitorilor

Avem o justiţie strâmbă. Departe de mine intenţia de a vorbi „în truisme", cum s-ar spune, sau de a sublinia lucruri pe care le cunoaşte toată lumea şi care, în România anului 2010, sunt la fel de evidente ca faptul că soarele răsare în Est. Totuşi, lovindu-mă zi de zi de absurdităţi ale justiţiei neaoşe - vorba vine -, uneori chiar nu mai pot cu ciudăţeniile din sistem. În astfel de momente, faptul amintit mai sus, şi anume truismul că avem o justiţie strâmbă, pare un eufemism în contextul situaţiilor concrete care adesea frizează ridicolul.

Iar prin sintagma „justiţie strâmbă" nu mă refer la cazurile în care balanţa a fost cumpărată pentru a se înclina într-o parte sau alta sau în care rotiţele justiţiei au fost unse din belşug cu sume considerabile. Nu. Mă refer la cazurile în care nu numai că pierzi cu dreptatea în mână, cum se spune, dar în care aspectele din proces se derulează de o asemenea manieră încât poţi uşor să capeţi impresia că te-ai transportat în Zona Crepusculară. Cel mai elocvent exemplu în acest sens din ultimele zile îl găsesc a fi cazul cămătarilor care apelează la justiţie pentru a-şi da debitorii afară din case şi, în general, a-şi găsi „dreptatea". Dreptatea lor, fireşte. Dreptate legitimată tocmai de un sistem juridic cu valenţe cel puţin ciudate. Dreptatea cămătarului de a-ţi lua agoniseala de-o viaţă, de a apela la instanţa de judecată pentru a învesti cu formule executorii aşa-zise titluri de proprietate, smulse din mâinile tremurânde ale debitorilor. Concret, de curând, am dat peste un proces în care doi indivizi cunoscuţi cu „dare de mână", mai exact renumiţi cămătari ai Constanţei, respectiv ai Bucureştiului, s-au confruntat în instanţă, în lupta pentru scoaterea la licitaţie a apartamentului unui debitor. Un om care, cel mai probabil, aflat într-o situaţie disperată, a recurs la ultima soluţie la îndemână: împrumutul cu camătă. Nereuşind să-şi achite datoriile faţă de niciunul dintre cămătari, împrumutatul s-a trezit cu apartamentul scos la licitaţie. Totul - în mod legal, fireşte. Iar asta, pentru că respectivii cămătari s-au adresat instanţei şi ulterior, au venit cu executorii judecătoreşti, au pus sechestru pe apartament şi l-au scos la licitaţie. Foarte interesant, deranjaţi reciproc de demersurile identice efectuate pentru recuperarea banilor, cămătarii au ajuns să se confrunte în justiţie: „am dreptul", spunea unul dintre ei, „să licitez primul şi singurul creditor împotriva lui [numele celuilalt cămătar] şi vă cer să respingeţi orice contestaţie". Iar pentru că imaginea celor doi cămătari care se luptă în instanţă - pe căi legale, aşadar - ca doi vulturi pentru apartamentele debitorilor poate că nu ilustrează suficient absurdul situaţiei, să mai menţionăm că, în acelaşi caz, unul dintre cămătari l-a dat pe mâna poliţiei pe cel căruia i-a împrumutat banii, acuzându-l de înşelăciune în convenţie. Iar apoi se plângea (indignat, probabil) că poliţia hotărâse neînceperea urmăririi penale faţă de cel care luase banii cu camătă. Fireşte, toate acestea, în condiţiile în care cămătăria nu este incriminată în România.