Cinci minute ţigăneală pentru o palmă de nisip în Mamaia

Nu ştiu în staţiuni cum este, că nu am mers la plajă acolo, dar în Mamaia te ţigăneşti pentru o palmă de nisip.

Îmi programasem săptămâna trecută să merg la plajă în week-end, sâmbătă adică. Pentru a avea parte de o zi lungă de relaxare m-am trezit cu noaptea în cap, de pe la şase, cu gândul să ajung pe plajă cel târziu la 7.30. Am redescoperit anul acesta plăcerea unei băi în mare dis-de-dimineaţă. Zis şi făcut. În puţinele dăţi în care am mers la plajă anul acesta am ales să mă duc tocmai la „Butoaie“. Plaja este destul de mare, lumea civilizată şi apa curată. Week-end-ul trecut nu m-am mai dus tocmai acolo. Am ales, şi prost am făcut, să mă opresc în zona de după parcul acvatic, asta ca să nu dau nume de hoteluri, pentru că unităţile de cazare nu au nicio implicare. Am făcut imprudenţa să ne aşezăm într-o zonă patrulată de un tânăr responsabil cu şezlongurile din acel perimetru. Cu alte cuvinte, în momentul în care am păşit în acel sector de plajă am simţit privirea săgetătoare ale acestui chaise-longue manager, cu care ne-am pomenit, eu şi persoana care mă însoţea, într-un neaşteptat şi de altfel nedorit, t?te-?-t?te. „Halt! N-aveţi voie să vă puneţi cearşaful aici. Aicea stau doar cei cu şezlonguri“, a pus placa băietul. I-am zis că n-am nici un chef să-mi iau şezlong, că vreau să stau pe cearşaf, şi, în plus, că nu deranjez pe nimeni. Bucata de plajă era goală! Probabil că mai fuseseră alungaţi şi alţii anterior. El nu şi nu, că aşa zice patronul şi că nu este chip să ne înţelegem. I-am spus că nu am de gând să mă mut, că fiecare e liber să stea unde vrea - aşa ştiam - dar a recurs la ameninţări. „Chiar vreţi să vă încercuiesc cu şezlongurile?“, a insistat individul. Spunându-i că voi apela la poliţie dacă va face asta, ipochimenul a răspuns impasibil, semn că avea experienţă: „Au mai chemat şi alţii poliţia şi n-au rezolvat nimica“. Puteam să răspund şi eu cu aceeaşi monedă şi să chem Poliţia, Apele Române, etc. etc., însă am renunţat atunci să mă dau peste cap, deşi simţeam că-mi vine rău din cauza nesimţirii româneşti. Motivul resemnării mele a fost că nu voiam să-mi stric ziua mea liberă pe care mi-o planificasem şi la care visasem o săptămână întreagă din cauza unui netot. Conversaţia cu el nu a durat mai mult de cinci minute şi chiar şi aşa, am simţit că i-am acordat prea mult din timpul meu unui individ cu care nu aş fi vrut în ruptul capului să-mi pierd o 

secundă din timpul meu liber. Mi-am revenit instantaneu şi am mers douăzeci de metri mai încolo unde plaja era de asemenea plină de şezlonguri, dar unde aveau loc şi cei cu cearşaful. Am simţit aşadar, ce simt turiştii care vin pe litoralul românesc: o mare lehamite şi dorinţa de a dispărea cât mai repede din locul care mi-a stricat, chiar şi pentru câteva minute, dispoziţia. Din păcate, turismul în România se mai face încă şi aşa. Aşa înţeleg unii „patroni“ să facă afaceri. După ce că nu se-nghesuie lumea, îi mai şi alungăm pe cei care fac totuşi imprudenţa să vină.