Cu drag ne facem ca muncim

Ieri, a fost prima zi de muncă din acest an, pentru unii. Pentru alţii însă, am aflat că prima zi de muncă din 2009 va fi pe 19 ianuarie.

Este cazul directorului unei instituţii deconcentrate din Constanţa, care, după nişte calcule simple, se pare că are concediu o lună de zile. Că doar nu a muncit în liberele de sărbători. Este tristul adevăr, dar ne-am resemnat să constatăm că în România sunt foarte rari cei care se înghesuie la muncă şi care îşi merită într-adevăr salariul. Mă mir cum de nu am devenit imuni la uimire, având în vedere că în fiecare zi ne mirăm de nonşalanţa cu care unii se fac că muncesc. Într-o ţară în care toate lumea minte semnând condica la sfârşit de săptămână pe toate cele cinci zile lucrătoare sau chiar pe o lună în avans, am ajuns să îi apreciem pe cei care recunosc oficial că îşi iau vacanţe cu lunile sau că fac un şpriţ la serviciu. Nu este normal, însă nu putem face nimic. Nu există deocamdată o lege sau o instituţie care să sancţioneze trezitul la ora 12.00 în zilele lucrătoare şi nici plecatul devreme, înainte de terminarea programului. Aşadar, totul rămâne la latitudinea... bunului simţ al fiecăruia. Acestea fiind zise, am constatat ieri, în prima zi lucrătoare a lui 2009, că cei mai mulţi şefi de instituţii publice sau primari, au intrat cu liberele în prelungiri. Unii nici nu se întorseseră din vacanţă, iar alţii nu au catadicsit să-şi facă apariţia la serviciu, decât târziu, după ora prânzului.
Am fost bucuroasă să constat că sunt şi directori sau primari care chiar îşi iau rolul în serios. Prin urmare, am găsit şi oameni care au făcut abstracţie de faptul că tocmai s-au întors din concediu şi sarmalele nu s-au digerat încă şi de faptul că mai urmează sărbători, cum ar fi Boboteaza, Sfântul Ion, care pentru unii sunt încă un prilej de chindie. Pe aceştia i-am găsit la muncă. Au început anul în forţă, cu şedinţe în care s-au pus la cale cu subordonaţii în ce priveşte activităţile viitoare. Pentru unii sună poate comunist, mă refer la cei care apreciază stilul de muncă lejer spre deloc, însă pentru alţii este doar un mod de a munci, de a-şi câştiga existenţa. Exemplele de acest gen sunt, din păcate, puţine în raport cu numărul celor care trag mâţa de coadă de la începutul anului şi până la sfârşit.