Cu pumnul in piept pentru ce nu ne apartine

În cursul zilei de joi, ştirea potrivit căreia românca stabilită în Germania a primit premiul Nobel pentru literatură a făcut vâlvă mare printre oamenii de cultură.

Majoritatea oamenilor de cultură au ieşit la rampă cu declaraţii care mai de care mai pompoase despre meritul deosebit al autoarei românce. Brusc, scriitoarea Herta Müller a devenit cunoscută, apreciată şi elogiată de cei care au renegat-o cu 22 de ani în urmă.

Fără pic de jenă faţă de cui ar trebui să aparţină meritele a peste 20 de ani de muncă în slujba literaturii, aceştia s-au întrecut în declaraţii. Despre cât de recunoscuţi suntem la nivel internaţional pentru acordarea unei asemenea distincţii, cât de mult înseamnă premiul pentru scriitoare de origine română şi multe altele.

De altfel, s-a declanşat şi o polemică legată de rolul şi locul României în această ecuaţie. Unii susţin că premiul aparţine exclusiv literaturii germane, însă cei mai mulţi intelectuali români şi străini leagă opera ei de relaţia Hertei Müller cu ţara din care a plecat.

N-au pomenit însă nicio clipă despre starea jalnică a culturii române la acest moment... de fapt de prea mulţi ani încoace... despre fondurile umiltoare care sunt distribuite an de an către Ministerul Culturii, către tot ceea ce însemnă viitorul de azi. Aşa cum nu s-a vorbit şi despre modul în care a fost dezrădăcinată, despre cum a fost interogată de Securitate, despre cenzura la care i-a fost supusă opera în epoca nu demult trecută, dar şi despre aberaţiile totalitarismului care i-au bântuit existenţa şi opera. Distincţia pe care a primit-o este practic rezultatul suferinţei de care a avut parte în anii comunismului, pentru felul în care, „cu concentraţia poeziei şi francheţea prozei, descrie viaţa celor dezrădăcinaţi" - se arată în argumentul Comitetului Nobel.

După cum relata, ieri, presa autohtonă, întreaga Germanie este în stare de euforie şi vorbeşte despre autoare ca despre o „senzaţie". Admiratori cu flori în mână şi jurnalişti o aşteptau aseară în faţa casei sale din Berlin, în timp ce tiraje întregi din cărţile sale se epuizau în librării. Când, vreodată, acest scenariu s-ar întâmpla în ţara noastră?!! Cu pesimism spun că probabil niciodată. Nu mai avem spiritul de recunoaştere a adevăratelor valori şi probabil nu-l vom mai recăpăta niciodată.

De altfel, se pare că până şi locuitorii comunei unde s-a născut vor să-i acorde un titlu de onoare...