Cum era Calapod să fie... simplu muritor

Când, vorba aceea, ai căsuţa aranjată, familia sănătoasă, un post călduţ la stat, ceva bănuţi puşi deoparte pentru zile negre şi totuşi.. necuratul te împinge la compromisuri compromiţătoare, vorba lui Haşotti. Chestiunea asta cu jocul de glezne la două capete este foarte periculoasă, mai ales când picioarele îţi stau înfipte doar în solul nisipos de la Năvodari. Mă gândesc în nemernicia mea că personajul poveştii mele de astăzi a rămas, în ciuda aparenţelor, un om cerebral, cu toate ţiglele pe casă şi nu s-a gândit că un simplu telefon la X sau Y, îl vor scoate din hăndelul lăcomiei. Am rămas mirată să aud că în diverse cercuri se credea deja scăpat de ancheta derulată în cazul afacerii centrului de deşeuri periculoase patronat de Vincentelli şi că la rândul său pregătea o lovitură de „graţie" pentru primarul din Năvodari, Nicolae Matei, care urma să se lase cu suspendarea din funcţie înainte de terminarea mandatului. Ruşinică, domnule Calapod!

Ruşine pentru că, fără să-i ridic statuie lui Matei, care le are ca tot omul pe ale lui, uite, te vrea liber ca pasărea cerului, să poţi îngriji de copilaşii tăi! Ruşine pentru că alături de colegii consilieri ţi s-a cerut până în ultima clipă să te delimitezi de mizeria macaronarului şi, în final, pentru că probabil vei merge în mormânt şi tot nu vei recunoaşte că ai luat sau că ai antedatat documentele fără de care Vicentelli nu ar fi prins aripi!

După toate astea, eu, care, e adevărat, n-am viziunea unui preşedinte, precum domnul Chiru, nu cred că acest Calapod va mai putea reînvia vreodată politic. La 45 de ani, marea speranţă a PDL Constanţa îşi poate lua adio de la activitatea care l-a consacrat, pentru că oamenii uită, dar nu iartă. Poate că abuzul în serviciu şi falsul intelectual sunt infracţiuni imputabile multora dintre aleşi, nici chiar condamnarea la finalul unui proces nu-i piatră de moară, integritatea însă, mai exact lipsa acesteia, îl va costa cel mai mult. Cineva s-a grăbit să catalogheze dosarul lui Calapod ca fiind unul politic, alţii îl cred nevinovat, adevărul îl ştie numai domnul Calapod şi, dacă încă se încăpăţânează să nu-l recunoască, îl va afla cu prima ocazie când va coborî în cartier. Atunci va şti cui să-i mulţumească pentru că ochii copiilor săi nu au privit neputincioşi mâinile încătuşate ale unui tată, care rămâne, ca noi toţi, dincolo de politică, putere sau sus puşi, simplu muritor. Şi ar mai fi ceva ce ar putea învăţa eroul poveştii mele de astăzi din toată mascarada de acum câteva zile, aia cu urmărirea ca-n filme, cu navigator GPS, şi nu mă feresc să-i spun aşa, morţii nu mint niciodată!