Cuvant pentru copiii nimanui

Cazul "pruncilor flamanzi", despre care am publicat in ultimele doua zile in ziarul nostru, m-a determinat sa astern aceste insemnari pe hartie. Se spune ca viata este o flacara ce se stinge intotdeauna, dar recapata scantei ori de cate ori se naste un copil. Lumea de azi nu urmeaza o ruta anume, in care crede, ci este in deriva, calauzita de sofisticate si mincinoase busole. "Copiii nimanui" sunt rodul unui delir sexual trecator care lasa in urma sa suferinte. Una dintre mamele care cad in sclavia placerilor simple este Irina Vasiliu, de numai 21 de ani, din Ovidiu. Ea este protagonista unei vieti sentimentale tumultuoase si are deja un "palmares" bogat in cuceriri masculine, una mai dubioasa ca alta. Azi se implineste o saptamana de cand tanara mama a fugit, sechestrandu-i in casa pe Alina si Ionel, o fetita de numai doi ani si un baietel care are ceva mai mult de un an. La inceput, Politia si institutiile statului nu au luat in serios acest caz, dar, la insistentele ziarului nostru, Directia pentru Protectia Copilului a demarat o ancheta sociala. S-ar parea ca fratele mamei, care este casatorit si are la randul sau copii, este dornic sa-i ia in custodia lui pe sarmanii micuti. Echipa de asistenti sociali care studiaza acest caz este de parere ca ar fi ideal pentru copii sa ramana in sanul familiei. In astfel de cazuri, cand si parintii adoptivi sunt nevoiasi, ei primesc pentru intretinerea noilor membri un ajutor social. Acesta consta in acordarea unei sume de bani, lunar, in valoare de un milion de lei pentru ambii prunci. In plus, asistentii sociali au misiunea de a supraveghea periodic evolutia lor si le vor aduce copiilor alimente si hrana. Crescand si maturizandu-se printre ai lor, Alina si Ionel vor fi cu mult mai fericiti decat intr-un centru de plasament sau in strada, unde au nesansa sa ajunga multe asemenea fiinte nevinovate. Pentru acesti copii, viitorul incepe si se termina in ziua in care s-au nascut. Ei au fost aruncati intr-o lume cruda de parinti care n-au fost in stare sa le ofere din sarmanul lor suflet un strop de dragoste, fiind condamnati sa traiasca in conditii precare, pana cand viata, tot ea, sa-i arunce in intuneric pentru eternitate. Pentru fiecare dintre noi, copilaria se pierde undeva, departe... Cu fiecare zi care trece, suntem mai departe de ea, imaginea i se estompeaza. Ramane doar nostalgia. Cine mai poate cobori din maretia noastra la sfiala unui copil? Sfiala lui se pierde treptat, caci realitatea din jur il obliga sa se maturizeze prematur. Inchisi intre zidurile reci ale adaposturilor institutionalizate, ei privesc infricosati siluetele pietroase ale ingrijitorilor maternali, tanjind dupa caldura de la sanul mamei. Odata ajunsi in falsa "imparatie", micutii se furiseaza naivi unii spre altii cu cate o privire curioasa. Pe altii, care sunt mai vechi acolo, ii vedem hasurand cu creionul niste linii abracadabrante pe o coala de hartie sau leganandu-si capul in gol. In fata acestor imagini dezolante, ma intreb cui ii pasa ca acestia au strans amintiri care nu se vor sterge usor? Unde va fi Ithaca la care vor simti nevoia sa se intoarca precum Ulisse, atunci cand valurile vietii ii vor fi incercat prea greu? Ma gandesc la atitudinea pe care o au ingrijitorii maternali fata de copiii orfani sau abandonati. Coexistenta cu acestia presupune, printre altele, multa rabdare, daruire si responsabilitate. In acest sens, sunt relevante vorbele lui Tolstoi care scria undeva ca "daca n-ai iubire fata de oameni, stai linistit, ocupa-te de tine, ocupa-te de lucruri, ocupa-te de ce vrei, numai de oameni nu". Timpul trece, dar nu poate estompa sentimentul ca acesti ani petrecuti fara dragostea naturala a unei familii le cristalizeaza personalitatea si devenirea. Totusi, unii, cei care intampina varsta majoratului in astfel de lacasuri, aleg sa traiasca in viata dupa un principiu cunoscut care spune ca "deasupra avem cerul plin de stele, iar legea morala este in noi". Din nefericire, insa, exista un camp nelimitat de cazuri in care abandonatii fug din casele de copii si invata sa traiasca dupa legea junglei. Se adapostesc in subteranele canalelor sau prin gari, fura sau omoara pentru a supravietui. Traiesc din iluziile date de aurolacul euforic ce ii hraneste, ii sustine, ca mai apoi sa le ia mai mult decat le-a dat. Vrem, nu vrem, aceste fiinte exista. Indrum cugetul fiecarui om de buna-credinta sa intinda din tot sufletul mana celui care are nevoie de ajutor.