Din greselile CDR
Din greselile CDR
24 Jun, 2002 00:00
ZIUA de Constanta
1274
Marime text
Partidul Romania Mare, condus de Vadim Tudor, a fost creat de Iliescu si FSN si crescut de Emil Constantinescu si CDR. PRM ramane un partid periculos pentru siguranta nationala. De ce CDR-ul este vinovat si Emil Constantinescu? In primul rand, in perioada 1996-2000, ministerele de Justitie si de Interne au fost in mainile CDR-ului. Ministerul Justitiei a fost condus de Valeriu Stoica, de la PNL, iar cel de Interne, condus mai intai in persoana lui Gavril Dejeu si apoi a lui Dudu Ionescu. In aceste ministere, din pacate, nu s-a facut reforma necesara. Ce este mai grav este ca s-a facut reforma dupa normele europene, dar cu oameni corupti ramasi de pe timpul lui Ceausescu. Nu se poate reforma un minister cu oameni corupti, daramite o societate intreaga. Un exemplu elocvent este Ministerul de Interne, unde reforma s-a facut, dar nu a dat roade, pentru ca acel minister a fost condus de oameni care simpatizau cu Vadim si care au simpatizat in trecut si cu Ceausescu. Se stie ca Ministerul de Interne, pe timpul lui Ceausescu, a avut un rol represiv si de aceea era necesar, dupa venirea CDR-ului la putere, ca acesti politisti sa fie schimbati. Nu s-a facut acea curatenie care trebuia. Mai intai, ca sa faci reforma, trebuie sa faci curatenie si nu viceversa, pentru ca nu da rezultatele scontate, ci mai mult compromite reforma in ansamblu. Acesti fosti militieni care acum sunt politisti si care, unii dintre ei, sunt simpatizantii lui Vadim, reprezinta un pericol pentru statul roman. Exemplul elocvent il constituie mineriada din 1998 sau 1999, cand statul de drept a fost pus in pericol. Acesti politisti din conducerea Ministerului de Interne au facut jocul lui Vadim si erau cat pe-aici sa dea o lovitura de stat. Mai mult, politisti tineri au fost batuti miseleste de catre mineri pentru ca cei din comanda MI au dat ordine gresite sau au dat informatii minerilor. Acesti politisti actioneaza ca niste "sleeping cells" care, la semnalul dat de undeva, ei sunt gata sa faca actiuni subversive impotriva democratiei din Romania. Mai mult, PRM-ul nu se poate compara cu partidul lui Le Penn si nici al lui Heider, pentru simplul motiv ca francezul si austriacul au ce pune pe masa, iar romanul mai nimica. PRM nu poate aduce comunismul inapoi, dar poate intarzia foarte mult reformele si prelungi haosul si saracia din tara. Asa se ridica partidele retrograde, pe fundal de saracie. Prin saracie poti sa manipulezi mai usor... Deci, PRM este un partid periculos, cu oameni bine pusi in structurile statului. Deci, cei care au fost la conducerea MI nu facut curatenia necesara si uite-asa s-a perpetuat coruptia. S-a evitat, la momentul potrivit, la 5-a mineriada, ca PRM-ul sa fie scos in afara legii, dand apa la moara conducatorului mult iubit Vadim Tudor sa se umfle tot mai mult in popularitate. O minte naiva a gasit motivul, si acela fiind ca, daca PRM-ul (numai 3% din alegatori) ar fi fost scos in afara legii, ar fi devenit si mai popular (sic!). Se vede cat de mult amatorism a fost in gandirea unora dintre politicieni. Nici la Ministerul Justitiei nu am stat bine. S-a inceput reformarea acestui sistem dupa modelul european, cu oameni corupti si compromisi, de pe timpul lui Ceausescu. In loc sa fie luati tineri de pe bancile universitatii, s-a ales cea mai proasta solutie: promovarea unor oameni depasiti de realitate, care nu au inteles valorile democratiei, dar care incurajau coruptia. In timp ce se facea reforma dupa model european, la Ministerul Justitiei domnul profesor Emil Constantinescu promova magistrati sau judecatori de pe timpul impuscatului. Sa ne mai miram ca Ministerul Justitiei a fost asa de impotent sa ia masuri impotriva coruptilor? Sa ne mai miram de ce Emil Constantinescu a fost invins de securisti???? Nu trebuie sa ne mire. Mai mult, cand PSD-ul a preluat puterea, oamenii lui erau deja acolo, ei trebuind sa faca numai cateva retusuri pe ici-pe colo. PNTCD-ul putea sa-si salveze fata daca facea macar curatenie la Ministerul de Interne. Ar fi impresionat populatia foarte mult, pentru ca era zapacita de atata coruptie si, daca nu aveau strictul necesar, ar fi fost macar optimisti pentru un viitor mai bun. Dar nu s-a facut mai nimic, nici mici cosmetizari pe ici-pe colo, dupa normele europene. Asta nu se numeste reforma!!! Concluzia este ca la alegerile din 2000 tinerii au votat cu PRM ori au stat acasa. Asta este cea mai mare lovitura pe care PNTCD-ul putea sa o primeasca si deci o palma data fragilei democratii in ansamblu."Floare de Colt" a atins apogeul la Constanta "Floare de Colt", concursul national pentru tinerii talentati din centrele de plasament si casele de tip familial si-a desemnat castigatorii la cele noua sectiuni, printre care: muzica, dans, teatru, arte plastice, literatura, sport, stiinte, informatica. "Floare de Colt", un program initiat de Guvernul Romaniei, este un proiect in cadrul campaniei pentru prevenirea abandonului si institutionalizarii copiilor, intitulat "Casa de copii nu-i acasa", campanie realizata de Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului si Adoptie si finantata de catre Uniunea Europeana. Concursul s-a desfasurat in toate judetele tarii, in perioada 10 aprilie - 24 mai. Finalistii au fost invitati, la finele acestei saptamani, la Prefectura Constanta, in vederea premierii si sustinerii unei conferinte de presa, alaturi de componentii trupelor "Holograf" si "Vama Veche". Prezent la conferinta de presa, liderul "holografilor", Dan Bittman, a precizat ca s-au angrenat in aceasta campanie datorita faptului ca "toti avem copii, fie naturali, fie adoptati, si am considerat ca trebuie sa acordam o sansa egala si unor copii proveniti din centre de plasament, mai ales ca au demonstrat ca sunt absolut normali si incantatori". La randul sau, vocalistul de la "Vama Veche", Tudor Chirila, a declarat ca daca Dumnezeu le-a dat sansa sa se exprime prin muzica, ei, "vamesii", au simtit nevoia sa intoarca acest cadou intr-un scop atat de inalt si de frumos. In final, Chirila a spus ca-i intelege perfect si impartaseste aceleasi sentimente cu copiii din centrele de plasament pentru ca, "daca pentru un om de 28 de ani este greu fara un parinte, imi inchipui cum este pentru niste micuti, care, consider eu, au castigat in inclestarea cu viata". In final, prefectul judetului le-a premiat pe cele doua castigatoare din judetul Constanta: Mirela Timu, de 17 ani - premiul pentru literatura, rasplatita cu un computer de ultima generatie, si Simona Lefterica, de 13 ani - premiul pentru dans si balet, careia i-a fost oferita o bicicleta.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii