Disponibilizatii literaturii

Cu toate ca n-au dat pe CNN, am urmarit cu sufletul la gura evenimentul recent de la cafeneaua Coalitiei Scriitorilor - unde, pe langa cafea, s-au consumat editiile 7 si 8 ale premiadei literare Ovidius. Intotdeauna m-am dat in vant dupa intruniri din astea festive, unde cultura, ca si cafeaua, se serveste in doze amare, homeopatice. Si unde totusi, ciudat, se consuma atatea dulcegarii incat toti ar trebui sa-si infiga langa medalii si cate-o siringa cu insulina. Era de asteptat, atunci, ca dublul eveniment organizat saptamana trecuta de Fundatia Albatrosnetul (sau ceva de genul acesta) sa se lase cu portii masive de dulcegarii si cu amaraciuni la discretie, cate i-a recomandat fiecaruia medicul literar de familie. Caci, nu stiu daca mai e nevoie sa reamintesc dar, i n rarele ocazii cand nu e bufet suedez, literatura se consuma doar in familie. Si orice familie care se respecta are doctorul ei personal, care-i scrie retetele compensate, ii aranjeaza concediile medicale in Arcadia sau, la urgenta, o resusciteaza cu premii literare. In asezarile care, din diverse motive, ii tin departe pe doctorii in literatura, gasesti, in schimb, o droaie de vindecatori sau samani. Astfel se face ca, la cafenelele-n care se organizeaza intrunirile lor festive, cultura care se consuma e, de fapt, nechezol. In urbea in care exilul poetilor are o asa de frumoasa traditie, nu se putea ca o premiada atat de importanta (macar ca de 7,8 editii poarta numele unei celebre statui) sa nu aiba parte de un nechezol cultural pe masura, curtea de juri fiind al catuita, desigur, in jurul regelui poeziei municipale, Arthur, din vindecatoarea internationala Amelia si vraciul de cartier Dragomir. Dupa istovitoare deliberari si incrucisari de condeie, acestia ne-au semnalizat cu fumul, de pe niste coline, ca medaliile si siringile cu insulina vor fi infipte in: Constantin Novac, "pentru intreaga sa activitate" dar, mai ales, pentru intreaga sa iesire la pensie de la carma revistei Tomis. Care, astfel eliberata, merita si dansa un premiu, si inca unul foarte special, "pentru promovarea scriitorilor din spatiul pontic". O promovare asa desantata incat toti scriitorii aia au acum cate-o casa de creatie pe malul Pacificului si cate un vapor personal cu care sa fuga prin valuri de chinurile inspiratiei. Si toti isi permit, evident, sa-si sustina singuri financiar toate cartile pe care le publica. Dar cel mai special dintre premii a fost, evident, o afacere de familie: acordat in numele tatalui Ion si al fiului Madalin Rosioru, pentru traducerea unei carti, acest premiu isi trage aerul familial din faptul ca vraciul din juriu este acelasi cu autorul volumului. Practic, vindecatorul Arthur si-a resuscitat, cu aceasta ocazie, propriul volum. Care, de altfel, poarta un nume pe masura intregului nostru campionat municipal: "Revolta impotriva starii de statuie". Cu toate ca cea mai indreptatita sa se revolte ar fi , poate, chiar statuia poetului care subventioneaza cu numele acest nechezol cultural. Si multe altele. Din punctul ei vedere, toti vindecatorii, samanii si cei care, din te miri ce, se revolta impotriva ei, tarand-o prin tribunale, cafenele si mitinguri, s-ar potoli daca ar avea parte de un tratament similar cu ceilalti disponibilizati: sa isi primeasca, de pilda, toate premiile literare in avans, pe 15-20 de ani. Apoi sunt convins ca o sa lase, macar, statuile sa doarma in pace.