Dracul mort şi vameşul sărac

În România anului 2011, funcţia de comisar al Gărzii Financiare sau, poate chiar mai mult, cea de vameş sunt privite ca raiul pe pământ. Despre averile mai mult sau mai puţin nemăsurate ale gardiştilor şi ale vameşilor s-a mai scris şi, cu siguranţă, se va mai scrie. Este un subiect care îi preocupă pe prea mulţi oameni pentru a se renunţa vreodată la el. În contextul legendarei bunăstări a gardiştilor, dar şi a vameşilor deopotrivă, este greu de presupus că, fie şi în eventualitatea unui vameş sau al unui gardist sărac, cineva îi va crede vreodată.

Din cauza nenumăraţilor funcţionari publici care au "fentat" sistemul şi şi-au "tras partea", cum se spune, strângând averi de-a dreptul nemărginite de pe urma muncii mai mult sau mai puţin legale desfăşurate în cadrul sistemului public, cu greu va mai fi crezut vreodată vreun vameş sau vreun lucrător al Gărzii Financiare că este sărac. Sau că este cinstit. Că vorba aceea, în România par să meargă mână-n mână cele două atribute. Dacă declaraţiile de avere ale funcţionarilor publici (fie de la Vamă, de la Gardă, Direcţia Generală a Finanţelor Publice sau altundeva) arată că aceştia ar fi săraci lipiţi pământului, cetăţenii de rând au tendinţa - justificată, în opinia mea - să creadă că indivizii cu pricina şi-au trecut averile pe numele rudelor, numai pentru a nu da socoteală pentru bogăţiile agonisite prin siluirea legislaţiei. Desigur, nu toţi au însă "decenţa" de a-şi ascunde agoniseala mai mult sau mai puţin legală de ochii curioşi ai cetăţenilor de rând. Sunt şefi de vamă, sau şefi ai altor instituţii care, în mod ostentativ în opinia unora, se afişează fără jenă cu întreaga avere - cu terenuri, case de locuit, apartamente, case de vacanţă, bolizi, motociclete, bărci, conturi în bancă, bijuterii, acţiuni pe la diferite societăţi şi câte şi mai câte - în dispreţul opiniei publice. Averi despre care trebuie să precizez că mult prea rar pot fi justificate strict prin salariile încasate de la instituţia publică unde aceştia activează. Averi despre care mulţi cred că provin din afaceri necurate desfăşurate sub umbrela încăpătoare a sistemului legislativ român. Or, iată, nici cu averea la vedere nu e bine. Cu alte cuvinte, dacă eşti vameş sau gardist şi eşti sărac în declaraţie - ghinionul tău, că oricum nimeni nu te crede. În plus, eşti un mare mincinos, că nu ţi-ai declarat bunurile şi le-ai trecut pe numele rudelor. Dacă, pe de altă parte, ţii să dai cu tifla autorităţilor şi-ţi înşiri toate terenurile, casele şi bolizii în declaraţia de avere, iar nu e bine, pentru că e clar că toate bunurile au fost obţinute în mod ilegal şi sfidezi astfel organele abilitate să împartă dreptatea şi să sancţioneze ilegalităţile. Dintre cele două variante, o prefer sincer pe cea de-a doua. Prefer să ştie lumea cu exactitate cine cât are, chiar dacă în felul acesta sunt sfidate organele statului. Nu de alta, dar am aşa un sentiment că drac mort şi vameş sau gardist sărac n-a văzut nimeni.