Eroi si anonimi

Panduru se inflameaza pe tema permisului suspendat de conducere, Chiforeanu arunca sageti otravite catre MM Stoica, Gurita este dat ca sigur la Steaua, pentru ca in secunda urmatoare sa auzim ca sunt doar zvonuri, Farul se zbate in anonimat in zona urata a clasamentului, Panduru se inflameaza din nou, Chiforeanu... sa mai continui?

Am auzit vorbindu-se zilele acestea despre "marinari" mai mult ca niciodata. Daca un observator neutru ar asista la aceasta fervoare legata de echipa noastra mai mult sau mai putin iubita, ar baga mana in foc ca suntem pe primele locuri, ca ne batem pentru cine stie ce liga sau cupa si nu i-ar da prin cap nici macar o clipa ca Farul este pe locul 13. Si pentru ce atata importanta acordata acestui club? Pentru ca, sa fim seriosi, sportul constantean nu a insemnat niciodata FC Farul Constanta, o echipa cu ambitii mici. Sportul de la malul marii s-a remarcat prin echipa de rugby (in trecut), prin cele de handbal, de volei sau prin sportivii de la CS Farul, care au adus de-a lungul timpului, o gramada de medalii. Zilele acestea, traim o bucurie majora. HCM Constanta si Volei Club Municipal sunt virtuale campioane ale Romaniei. Elevii lui Rasnita au mai jucat si in Liga Campionilor, chiar bine, o performanta pe care au repetat-o a doua oara. Cei de la CVM au reprezentat si ei Romania cu onoare, in Top Teams Cup. Fetele de la CS Tomis au ajuns in acest sezon in sferturile Challenge Cup, dupa ce anul trecut disputau finala. Daca mai adaugam si faptul ca multi dintre acesti sportivi au fost selectionati si in loturile nationale, ajungem sa ne intrebam de ce mai suntem atat de interesati de fotbal. Si aici, nici macar nu ma mai refer la Farul, ci si la asa numitii "granzi" ai campionatului. E adevarat ca, in ultimii ani, fotbalul romanesc a mai crescut in valoare si nu sunt de neglijat performantele europene ale Stelei, Rapidului sau chiar ale lui Dinamo. Dar nu pot sa nu ma gandesc ca o grupare precum HCM, unde toata echipa la un loc castiga probabil mai putin decat Mirel Radoi, cucereste totusi titluri pe banda rulanta, iar jucatorii ei raman intr-un oarecare anonimat. Pentru ca handbalul, voleiul sau rugby-ul sunt sporturi caracterizate de modestie multa si munca pe masura. Nu cred ca daca il intreb pe un locuitor al comunei... Mircea Voda, sa zicem, cine este Milutin Dragicevic, va sti sa imi raspunda. In schimb, a auzit mai mult ca sigur de Banel Nicolita, un jucator, dupa parerea mea, umflat cu pompa. Asemanarea dintre Nicolita si Dragicevic este ca ambii sunt sportivi, diferenta insa este mare: unul alearga fara folos si castiga multi bani, altul alearga cu folos si castiga multe titluri. Ce o fi mai important pana la urma? Si de fapt, ce ne fascineaza pe noi? Atractia banului facut uneori prea usor, sau castigarea de titluri si medalii, chiar daca satisfactiile materiale nu sunt atat de mari? Avem o gramada de sportivi care robotesc in anonimat pentru prestigiul clubului lor, dar si al Romaniei si altii care, dupa doua sezoane mai bune in Europa, se cred super-eroi. O oglinda foarte buna, zic eu, a societatii in care traim, unde o mana de falsi imbogatiti se autointituleaza sustinatorii economiei, dar, in realitate, aceasta se bazeaza tot pe anonimul de rand, care munceste pe nimic. Iar seara, ajuns obosit acasa, deschide televizorul si se uita tot la Gigi.

Scris de: {autor}Cristian TENTU{/autor}