Examen de capacitate la jurnalism

Se tot vorbeste, de ceva vreme, de faptul ca un post national de televiziune isi va intinde antenele in Constanta. Dar cum, de regula, o aparitie implica si-o disparitie, mai intai a fost zvonul disparitiei postului local "57+". Se vorbea, adica, de faza finala a unui proces dureros de lent, care dura de atatia ani incat semnul cabalistic din sigla postului era interpretat, de mult, ca o cruce, pe care mai trebuia doar gravat INRI si, eventual, anul mortii. S-a dus asa cum dispare unui pasaroi in zare: se face ca un punct, apoi ca un punctulet, ca un punctisor, apoi te ustura ochii si-ti pare ca nu-l mai vezi, dupa care te freci la ochi si-l vezi iar, imprastiat pe tot cerul, in mii de puncte. De-aia acum, cand vad puricii de pe ecran, parca vad, uneori, si-o momaie pe dedesubt, care-mi face cu mana si parca ma striga. Ca, in ultimii ani, s-a dus mai intai sonorul, apoi incepura sa fuga contururile de pe personaje, dupa care-au dat-o cu totul pe paranormale. Viziunile ma mai tulbura, uneori, si-n redactie, cand il vad pe amicul Rotaru: parca-mi sare un pui de birmaneza-n spinare, care ma arunca inapoi in timp, cam un cincinal, pe cand colegul nostru era (m)ucenic de televiziune si se canonea (evident) cu o emisiune religioasa. Si cum toate cosmarurile au un power-play, discul asta e zgariat la ziua cand Rotaru ma invitase la o emisiune de-a sa. Unde veneau fel de fel de destepti, prea-barbosi, prea-inalti. Desi la partea cu inaltimea stateam bine si eu, amicul Rotaru ma anuntase, cu putin inainte de-a intra in emisie, ca, in scenariul pe care-l pritocise, mie imi revenea rolul de avocat al lui Sarsaila. Adica trebuia sa uit, pentru o ora, de toate intentiile mele bune si sa fac ceea ce stiu mai bine: adica sa-mi pavez, cu onoare si sarguinta, drumul spre iad. Asa, de-amorul "breinstormingului". Nu stia, bietul, ce cutie de draci deschidea. Daca n-ar fi avut legaturi asa strasnice cu cele sfinte, n-ar fi scapat si din asta: ca prin miracol, patronul sau, Mateescu, ratase acea emisiune. Unde mai pui ca, pe-atunci, entuziasmul sau jurnalistic era asa de profund incat il punea, adesea, sa scoata bani din buzunar ca sa-si faca asa cum trebuie meseria. Dar sa ne-ntoarcem la chestii mai vesele. Adica la circuitul antenelor in natura, mai exact, la partea cu aparitiile lor. Dupa cateva luni de zvonuri, veni si o chestie oficiala: un anunt, in presa locala, ca un post national de televiziune incepe vanatoarea de capete pentru viitoarea statie din Constanta. Vineri, la ora 16, aspirantii la titlul de reporter, redactor sau realizator TV se adunara sa-si probeze abilitatile, fiind impartiti in doua largi cete: cei inarmati cu experienta si cei inarmati cu entuziasm. Cei inarmati cu experienta formau, la randul lor, trei cete mai mici: cei harsiti in televiziune, cei rodati prin radio si cei care si-au tocit coatele pe la gazete. Din aerostat, lucrurile n-ar fi parut cu mult diferite de concursurile de miss. Mai ales ca grosul cetei de candidati era compus din tipe asa de-aratoase incat la soare te mai puteai uita, dar la viitoarea televiziune locala ba, daca nu incapeau toate in ea. Insa, ca la toate concursurile de miss, a fost si-o preselectie. Dar nici pomeneala de parada in costume de baie, doar niste interviuri, destul de simple. Pe cei ramasi ii astepta, apoi, proba scrisa. Cum ceata celor inarmati cu entuziasm se cam subtiase, majoritatea candidatilor au fost cuprinsi de panica: "la ce sa mai dam examen, daca lucram in presa? Poate trebuie sa dam si capacitatea din nou?", Ca, vorba aia, cei harsiti, rodati sau tociti in presa stiu foarte bine cum merg lucrurile astea. Altii, care se apucasera sa ingrase ziaristul taman in ajun, frunzareau manualul de jurnalism al lui Mihai Coman si ciuguleau, in viteza, schemele principale. Cred ca autorul ar plati foarte mult sa-si procure testele completate de ei. Nu de alta, dar ideea de a-i pune sa dea examen de capacitate la jurnalism pare cam psihedelica, iar o colectie de teste de-astea, autentice, ar fi aur curat. Marturisesc ca, la lectura manualului sau, ma cam enervase aerul ala apocaliptic cu care altoia "lautaria" din presa romaneasca, adica pe acei urechisti si guristi "omologati" la locul de munca, formati "din mers", prin redactii, dupa cutume, sabloane si scheme dubioase ori periculos de locale... Mai ales ca autorul manualului n-avea "in spate" si-o experienta gazetareasca pe masura tonului adoptat; ma rog, vreo sase ani, ca redactor, la Scanteia Tineretului. Iar guristii si urechistii care s-au simtit altoiti i-au scos pe nas tocmai chestia asta: ca, na, socotelile din manual nu se pupa cu alea dintr-o redactie. Insa, chiar daca un ziar ideal, igienic, facut ca la carte, ar fi, poate, lipsit de savoarea celor de azi, probabil ca adevarul isi hatana coada undeva, pe la mijloc. Iar testele ziaristilor care-au dat, vineri, "capacitatea" sunt cea mai buna dovada: multi dintre ei au dat cu presa in balta, lovind-o in moalele publicisticii si in mama ei de limba romana. La intrebarea "ce este galaxia Gutenberg", cineva s-a apucat, de pilda, sa insire niste povesti astronomice, ridicandu-l pe parintele tiparului cu litere mobile la rangul de constelatie. La chestiunea "enumerati genurile publicistice in ordine descrescatoare", unul si-a zis ca alea ar fi epigrama, poezia, schita, nuvela, romanul. Asaaa, pe scurt. Altul, si mai simpatic, a zis ca-s doar trei: adica ziarele, radioul si televiziunea. (Da` Internetul cui l-ai lasat, rasistule?!). Desi sunt tentat sa ma tin de rautati mai departe, am sa inchid aici robinetul exemplelor. Candva, un sofer simpatic imi marturisise ca, daca ar da din nou examen la sala, l-ar pica cu brio. Ba chiar se impauna cu chestia asta: "dom`le, soferia adevarata se invata in strada". Cam asa si cu presa: se deprinde empiric. Toti astia care invartim vreun volan sau ghidon prin presa suntem convinsi ca stim foarte bine "cum merg lucrurile". Ca meseriasul adevarat se face in strada, nu in biblioteci. Insa daca cineva ar avea urata idee sa ne traga un examen "la sala", ne-am trezi ca ne salta carnetele de ziarist intr-o veselie. Apoi, nu vreau sa ma gandesc ce scenariu de cosmar ar fi pentru televiziune, dupa un smotru din asta. Carcotasii, de pilda, ramasi fara rusinica, ar intra in somaj; doar prin asta, si televiziunea ar fi, deja, mult mai trista. Asa cum "merg lucrurile", merg foarte bine. Parerea mea.