Febra electorala

Dincolo de iuresurile care se produc in sediile partidelor de la nivelul judetului Constanta, unde, mai mult sau mai putin stiut, liderii politici se iau de gat (la propriu si la figurat) atunci cand planul ideilor nu poate fi atins decat ori cu pumnul, ori cu insulta, unde conflictul intre generatii da in clocot ori de cate ori deciziile unora nu convin altora, ori unde imparteala functiilor nu multumeste pe toata lumea, dincolo de asta, liderii judeteni ai acestor organizatii au propriile lor razboaie. Aproape in toate cazurile, multe dintre scandaluri nu razbat in afara usii de partid si de stat, despre unele se aude doar ca un ecou al prea marii galagii care s-a creat acolo, iar altele se duc pe fata: presa, strada si sediul partidelor concurente, unde razboinicul fuge repede sa se adaposteasca, devin scene de un ridicol profund, unde vocile celor deveniti brusc indezirabili incearca sa se faca auzite, pitigaindu-si adevarul lor, evident, mult mai veridic decat adevarul sustinut de tocmai proaspetii fosti colegi. Nimic nu se compara cu cantitatea de sange care se varsa intre partidele concurente, intre opozitia anemica si putere, intre politicienii care critica si cei care nu accepta criticile, razboaie in care, de regula, cetateanul, alegatorul care va sa zica, in numele caruia se duce lupta de gherila, devine victima colaterala. Rareori se intampla ca tirul artileriei, indreptat spre dusmanul politic, sa dea gres, ceea ce inseamna ca taberele au tragatori de elita. Obuzele declaratiilor explodeaza pe teritoriul inamic, iar pacea relativa care pare instaurata la un moment dat nu este decat ragazul de care au nevoie partile pentru a-si incarca armele. Mersul soarelui pe cer si schimbarea anotimpurilor (iar trecerea la vara 2004 nu face exceptie) genereaza razboaie in care partile implicate se chinuiesc sa demonstreze ca au dreptate. Noaptea si ziua, caldura de afara, asfaltarea strazilor, neasfaltarea lor, colectarea sau ignorarea gunoaielor, taxa de habitat, impozitul pe casa, randul de la finante, inchiderea chioscului din colt, furtul capacului de canalizare, scumpirea transportului si ieftinirea biletelor de intrare in obor, apa de ploaie din burlan, toate aceste probleme, daca stii cum sa le pui, devin samanta de scandal, prilej de replici si motiv de drept la replica. "Daca voi n-ati facut atunci, lasati-ne pe noi sa facem acum", "Guvernarea noastra a fost mai atenta la banii publici", "Ba a noastra", "Faceti si voi macar ce-am facut noi" sunt replici prin care fauritorii autohtoni de politica intretin focul disputelor electorale, astfel incat sa stie ca ei sufera, urasc, iubesc, dispretuiesc, construiesc sau izbandesc doar in numele crezului care-i anima: dragostea de constanteni. Asa se face ca amorul fata de alegator creste cu atat mai mult cu cat alegerile se apropie, episoadele razboinice devenind din ce in ce mai dramatice. In timp ce toti se bat pe prezentarea cat mai detaliata a realizarilor, esecurile nu le revendica nimeni. Toti politicienii, deveniti dintr-o data candidati la ceva, se inghesuie sa practice aruncatul cu promisiunea, care a devenit sport national, in timp ce alesul cade gramada in canalizarea ramasa neastupata dupa ce acesteia i s-a furat capacul. Dupa ce iese de acolo (daca iese!), rupt si taraind piciorul dupa el, se indreapta spre urna, in fata careia ramane mut din cauza dilemei existentiale la care il supune, din patru in patru ani, actul civic al alegerilor: "Eu cu cine votez!?".