Gafele, la rang de studiu de caz

Dacă tot se află mass-media într-o direcţie total greşită din punct de vedere al limbajului colorat - total nepotrivit formatorilor de opinie - Ministerul Educaţiei s-a gândit să vină cu o nouă găselniţă în contextul actual: un manual care să studieze gafele prezentatorilor tv.

Asta-i bună! Uite că au făcut-o şi pe asta. Mai-marii din minister s-au gândit că a fi indicat ca perlele scoase de cei din spatele micului ecran să fie obiect de studiu pentru elevii aflaţi încă pe băncile şcolii.
Apreciaţi drept modele de comportament, atitudine şi intelect pentru adolescenţii zilelor noastre, aceştia au ajuns acum şi studii de caz. De fapt, poate, este ultima speranţă a celor din minister de a mai atrage atenţia tinerilor pentru preocuparea pe care trebuie să o aibă vizavi de formarea profesională.
Şi mă întreb acum, ca tânăr, nu foarte demult plecat de pe băncile liceului, răstimp în care îţi defineşti personalitatea şi îţi creezi propriile valori, dacă e necesar un asemenea material tipărit şi introdus ca obiect de studiu. E absolut normal ca tu, un jurnalist preocupat de meseria pe care o faci, să cunoşti normele de sintaxă şi morfologie, însă noul obiect de studiu îmi depăşeşte logica. Din punctul meu de vedere, nu cred că era necesară o asemenea apariţie.
Pentru că eşti un tânăr pregătit, care are competenţa necesară să facă diferenţa între ceea ce trebuie copiat sau nu, ceea ce este divertisment de joasă speţă sau o abordare practică a realităţii vs. teorie, nu ai să citeşti acest manual pus sub ochi de către cei care vor să simplifice gândirea viitorului. Dar dacă te regăseşti în categoria celor pentru care modelele în viaţă sunt personaje din categoria „Otv" ori altele asemănătoare, atunci probabil le vei fi folositor   celor care redactează asemenea compilaţii de gafe. Care ar putea concura serios cu ratingul „Cronicii Cârcotaşilor".
„Un lucru e să te observe, să te monitorizeze şi să te judece un grup de lingvişti sau CNA, eventual chiar să primeşti nişte observaţii, atenţionări, şi mult mai grav mi se pare să ştii că toţi copiii sunt cu ochii pe eventualele greşeli, le recunosc, pentru că stau cu cărticica în faţă", spune Rodica Zafiu, unul dintre coordonatorii proiectului. Cel puţin aberant. Fiecare are un limbaj care-i defineşte personalitatea. Nu ne trebuie o carte de acest gen, ca să identificăm faptul că în loc de „Poţi să rămâi, cretinule, pe telefon?", normal ar fi fost „Puteţi/poţi să rămâneţi/rămâi la telefon?". E logic, nu? Că doar nu ne-am transformat toţi, brusc, într-o ţară de proşti şi agramaţi.