Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:51 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Guvernul Copy-Paste nu se lasă sancţionat

ro

01 Dec, 2012 00:00 2036 Marime text

Camelia-Balan.jpgCorina Dumitrescu, nominalizată în vară de Ponta pentru Ministerul Educaţiei, a fost acuzată de plagiat.

A urmat Ioan Mang care a deţinut pentru scurt timp funcţia de ministru al Educaţiei şi aceasta pentru că şi asupra lui au planat aceleaşi acuze. Această poveste jignitoare la adresa elevilor, profesorilor şi mediului academic se repetă cu obstinaţie în guvernarea USL. Un nou episod din serialul copy-paste rulează astăzi pe scena politică.

Revenirea Ecaterinei Andronescu la Ministerul Educaţiei se dovedeşte a fi total neinspirată. Ca şi în cazul lui Victor Ponta învăţământul românesc şi reprezentanţii Puterii sunt criticaţi aspru la nivel internaţional. Șase experți din Canada, Germania, Marea Britanie și SUA califică plagiatul Ecaterinei Andronescu drept cea mai grosolană dovadă de copy-paste.

Profesorii universitari străini au ajuns la această concluzie după ce au analizat o lucrare științifică publicată de Ecaterina Andronescu şi Aurelia Nechifor, în anul 2003. Străinii au descoperit fragmente care aparțin altor trei lucrări diferite, fără a fi însă citate corespunzător. Atenţie, la momentul producerii plagiatului, Andronescu se afla la cârma aceluiași minister.

„Este un comportament inacceptabil, o fraudă și, în opinia mea, ar trebui să fie sancționată prin lege", a precizat profesorul Christian Holm, de la Universitatea din Stuttgart, Germania.

„Este un plagiat atât de evident, încât ar trebui să primească cea mai dură sancțiune. Autorilor nu ar trebui să li se permită să lucreze în domeniul academic, dar nici în alte poziții nu cred că pot da dovadă de încredere", susţine şi doctorul în chimie Xiaosong Wang de la Universitatea Waterloo din Canada.

Cum se apără Ecaterina Andronescu de acuzele ce i se aduc. Cel de-al treilea ministru al Educaţiei copy-paste susţine că pasajele preluate mot-a-mot din lucrările autorilor străini reprezintă „doar exprimări în limba engleză specifice domeniului chimiei".

Aşadar, nu există frauda grosolană sesizată de universitarii străini, nu vor exista nici sancţiuni. Clar ministrul Ecaterina Andronescu nu va renunţa la funcţia deţinută, cum nu a renunţat nici Ponta la scaunul de ministru, deşi şi în privinţa lui acuzele de plagiat au fost numeroase.

Păzea! Guvernul Copy-Paste se îndreaptă acum vertiginos spre alegerile parlamentare, şi fie că ne place sau nu, spre dictatură...

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii