Haşotti cel umilit

Alegerile parlamentare s-au terminat. Pentru unii bine. Pentru alţii, nu prea. Unul dintre cei care ar fi trebuit să nu mai urce pe treptele Parlamentului este Puiu Haşotti.

Să fie ale dracu' de uninominale. Din cauza lor, aşa cum le-a făcut Parlamentul, a ajuns senator dom' Puiu Haşotti. Cu accent pe a. Sau pe o. Nimeni nu ştie. Cer este că patru ani, PH, va fi parlamentar liberal. Degeaba. Pe munca altora. Şi pe seama uninominalului. Pe munca lui Mihai Lupu şi a lui Gheorghe Dragomir. Şi pe mila uninominalului. Că aşa a fost făcută legea: dacă Haşotti are mai puţine voturi, trebuie să ajungă senator. Dacă Tit Liviu Brăiloiu are mai multe, nu-i ajung să treacă în faţă. În faţă trebuie să fie Haşotti. El este parlamentarul. El este senatorul. El este unsul votantului. Că aşa-i la noi. Unul cu mălaiul şi altul cu rezultatele. Cu stindardul. Ţinut sus. Să se vadă ce luptător este. Încă patru ani se va lupta acolo, la Senat, pentru binele nostru. Al celor care l-am votat. Dar cine l-a votat, pentru că, Haşotti, nici pâs n-a zis după alegeri? Trei zile i s-a făcut inima cât un purice. De teamă că nu va mai fi senator. În televiziunea pe care o conduce, din umbră, nu se vorbea nimic despre cine este parlamentar. Sau cine va fi. Nu. Pentru că marele senator era pe cale să nu mai fie senator. Dar a ajuns. La redistribuire. Adică la mila legii. A umilinţei. Dar ce mai contează? Senatorul este senator. Şi cu coada sus. Şi pentru asta ar trebui să-i mulţumească lui Mihai Lupu. Un pic, şi lui Dragomir. Care l-au cărat în spate. Dar pe care i-a tras în spate. Ştiţi de cine vorbim? Nu? De Puiu Haşotti, cel despre care conservatorii spuneau recent că ar fi „trompeta ruginită a PNL". Care este iar senator. Încă patru ani de-acum încolo.