Imbulzeala la maritis

Sambata a fost o zi ploioasa de toamna. Ploua, ploua, ploua, vreme de betie...

Betie, sa fie, dar macar s-avem motiv! Asa ca, hai sa ne unim destinele, in mod romantic, pe o ploaie ce-a tinut o zi. Casa casatoriilor a fost asaltata de nuntasii galagiosi sambata pe la pranz. De fapt, dupa cum aratau programarile, "varful" evenimentelor a avut loc pe undeva intre orele 13 si 18. Insa, daca te nimereai, asa cum am patit eu, pe la 12 si ceva pe acolo, nu era nici tipenie de om. M-am trezit singura, cu lautarii si cu doamna de la poarta, in cautarea unei mirese. Ghinion! N-am gasit. Oricum... linistea aproape mormantala dadea destul de rau in locul ala. De obicei se auzea, pe holurile Casei casatoriilor, macar muzica pe care ofiterii starii civile o pun la inceputul si la sfarsitul fiecarei ceremonii. Ca doar, deh, sunt si ei acum modernizati. Au echipamente destul de performante si dau play si pause la CD-u` de fiecare data cand le vine chefu`. Sa mai inveseleasca atmosfera. Revenind la ziua mea de sambata…Pentru ca trebuia neaparat sa gasesc o mireasa aratoasa, imbracata in alb si curata ca o ploicica de primavara, am revenit la institutia unde-si spun oamenii "da" forever. Sau cel putin asa spera ei in momentul ala. Si, cand ajung acolo pentru a doua oara intr-o zi, m-am trezit ca in zona crepusculara. Imbulzeala, claxoane, fluieraturi, tipete, urlete, flori de nunta aruncate in stanga si-n dreapta, petale de trandafiri storcositi in baltoace... si trecatori curiosi care se uitau siderati la toata scena desprinsa dintr-o pelicula cu iz balcanic. Ramasesem si eu, in mijlocul strazii Decebal, blocata intre niste masini nuntase, care nu se intelegeau si pace care sa treaca prima. Buuun! Am stat un minut, doua, trei, s-a terminat o melodie, incepuse a doua, tipetele si urletele nu mai incetau. Pana la urma am reusit sa scap de acolo si sa incerc sa ajung prin alta parte. Pfiu! Chiar am reusit pana la urma. Si, invingatoare, m-am vazut ajunsa in fata Casei cu pricina. Acolo, ce sa vad?! Imbulzeala si mai si. Ploaia se intetea, vantul batea, cocurile cucoanelor se stricau, buchetele de flori pregatite de mirese se scuturau ca si copacii din jur. La un moment dat se aude din multime un raset aproape isteric, cu accente de haz facut la necaz: "Ete, dom-ne, pana si la maritat se face coada!", s-a auzit vocea barbatului, printre numeroasele chiuituri, injuraturi si alte onomatopee. "Da-te, ma, mai incolo, nu vezi ca nu am cum sa trec cu masina?", se aude dintr-o parte. Raspunsul a venit prompt: "Pai, ce, te-am pus io sa intri pe acolo?". Si tot asa. Iures, frate! Parca erau cozile la carne de pui de pe vremea lui Ceausescu. Toata lumea se imbulzea, nimeni nu mai gandea. Miresele, plouate deja incercau sa se aciueze in cladirea in care se vor transforma in "doamne". Emotiile se dusesera deja spalate de stropii de ploaie rece, adusi de vantul tomnatic. Nu tu romantism, nu nimic, ceremonie, doua acorduri muzicale si gata: "Vrei?!". "Pai, vreau!". Pana cand imbulzeala ne va desparti...

Scris de: {autor}Corina SAMOILA{/autor}