Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:22 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mangalia la schimb cu viceprimarul de Constanţa?!

ro

08 Mar, 2012 01:55 2719 Marime text

lavinia_bun.jpgE limpede că USL are mari probleme în câteva dintre localităţile din judeţ, acolo unde au reuşit să se destructureze mergând pur şi simplu pe mâna unor accidente genetice.

Un studiu de caz în acest sens este primarul „reîntronizat" Claudiu Tusac, un candidat care nu mai are nicio şansă să rămână în funcţie după 10 iunie. Rămaşi descoperiţi pe sudul litoralului, usl-aşii caută soluţii disperate să păstreze poziţia de primar, ameninţată în acest moment pe de o parte de Zanfir Iorguş, pe care mulţi dintre mangalioţi au ajuns să-l regrete profund, iar pe de altă parte de „tânărul armăsar" apolitic, deocamdată, Cristian Radu, fost şef al Gărzii Financiare, autosuspendat din funcţie tocmai din dorinţa de a deveni edilul Mangaliei. Autosuspendat şi nu prea, se grăbesc să adauge voci bine informate, care spun că Radu nu a avut de ales şi a pregătit prielnic momentul, fiind avertizat din timp că instituţia Gărzii urmează să fie curăţată de la centru.

Plecând de la afirmaţia dezinvoltă a liberalului Gheorghe Dragomir, care spune că „orice partid ar fi onorat să-l aibă candidat pe Radu, pentru că e o speranţă pentru Mangalia", deja zvonurile din asfalt încep să prindă contur. Cunoscut fiind faptul că de-a lungul timpului a dezvoltat relaţii de prietenie cu toate puterile care s-au perindat, Cristian Radu pare mai degrabă apropiat de PNL decât de PSD, după modelul fostului şef al Casei de Asigurări de Sănătate, Liviu Mocanu, care tot aşa făcea pe independentul, când toţi bojocii lui erau în PNL.

Fostul şef al Gărzii este în relaţii foarte fericite şi cu unii dintre democrat-liberali, probabil şi cu conservatorul Banias, cu ecologistul Donţu şi cu alte câteva sute de domni şi doamne, că aşa e-n viaţă. Dar o mare parte din domnia sa este liberală şi aşa va rămâne. Probabil că este o modă în această perioadă să vrei să pozezi în independent, însă nu cred că va dura foarte mult până ce candidatul se va legitima politic, ca variantă, de ce nu, câştigătoare. Independent susţinut de USL este varianta câştigătoare pe care se pare că vor miza în aceste alegeri mai mulţi candidaţi în oraşe relativ măricele. Primul care dă tonul este Oprescu. De ce s-ar împotrivi la acest scenariu Cristian Radu de la Constanţa?

Acesta pare să fie şi trocul propus în cadrul protocolului USL la Constanţa. Liberalii vor primi Mangalia, vor avea de păstrat Medgidia şi primarii din celelalte 6 - 7 localităţi, iar la schimb nu vor sufla în front la Constanţa. Surse peneliste apreciază că în cazul unei victorii categorice la Mangalia, liberalii vizează şi postul de deputat al Colegiului nr. 5, care l-ar putea lăsa şomer pe Zanfir Iorguş de care pomeneam mai devreme.

Numai că pentru cei care s-au grăbit să-i cânte prohodul democrat-liberalului surpriza se va dezamorsa, acesta urmând să-şi anunţe candidatura la primărie. De-acum scapă cine poate, cert este că Radu (USL) şi Iorguş (Mişcarea Populară) vor fi candidaţii la localele de la Mangalia de peste trei luni!

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii