Mazare „fraierul" si operatiunea esuata

Spun de la bun început, ca să nu avem vorbe la proces: nu l-am catalogat eu drept fraier pe Mazăre, ci prietenul lui, Mădălin Voicu, în emisiunea unui alt amic, Victor Ciutacu.

Evident, se dezbătea problema uniformei naziste pe care Mazăre a purtat-o într-o toropitoare seară de iulie. Ştiţi ce cred eu? Mazăre este orice, numai nazist nu. Da, este extremist. Aveţi dreptate dacă veţi spune că este un mic tiran. Aşa este. A demonstrat asta chiar în seara cu pricina. Şi vă mai spun ceva: a transmis un mesaj care nu a fost înţeles de nimeni, iar operaţiunea lui a eşuat lamentabil, asemenea celei din filmul pe care l-a tot invocat. Planul lui Mazăre a eşuat pe 18 iulie, iar cel al colonelului SS Claus von Stauffenberg (interpretat de Tom Cruise), care-şi pusese în cap să-l termine pe Hitler, pe 20 iulie. Coincidenţă sau nu, primarul Constanţei iniţiase din start un atac împotriva „dictatorului nebun", menit să nu se finalizeze. Mândria afişată de Radu Mazăre pe podiumul de prezentare nu poate fi descrisă în cuvinte. Se simţea. Mergea sacadat în ceea ce pe atunci nu ştiam că este pasul de gâscă şi clipea rar. Am observat în timp ce dădea declaraţii că avea barba destul de mare, că ridurile îi erau parcă accentuate după o zi de plajă şi că părea că venit de pe front. Şi-a jucat rolul ca un profesionist. Însă deznodământul lamentabil l-a speriat. L-am văzut pe Mazăre la câteva zile după incident, la şedinţa de Consiliu Local. Era foarte calm. Foarte normal îmbrăcat. Nu-l mai văzusem aşa de foarte mult timp. Părea un adolescent ridat, fâstâcit, care nu se simţea la locul lui. Era obosit, căsca, se plictisea. S-a plimbat prin sală, a vorbit cu unu' şi cu altu'..., ca un elev plictisit la oră. Abia îşi ceruse scuze faţă de evrei. Cred că este pentru prima dată când Mazăre îşi cere scuze pentru ceva. Şi mai spun că mi s-a părut a fi pentru întâia dată când edilul a evitat un răspuns. Mai în glumă, mai în serios, l-am întrebat în ziua aceea cine este dictatorul nebun despre care a tot vorbit. Să ne spună cu nume, cu prenume, să ştim şi noi şi să nu mai facem fel de supoziţii. S-a uitat cu ochişorii obosiţi înspre mine, s-a ridat ca un sharpei şi a răspuns tăios: „Cine a vrut şi-a dat seama!". Şi noi ştiam despre cine vorbeşte, dar nu am înţeles de ce nu-şi arată tupeul caracteristic şi nu arată cu degetul: „Pe el vreau să-l «asasinez»!". Dar el, nu. A tăcut şi a dat de înţeles ca o virgină la sfârşitul primei întâlniri. Revin la o idee anterioară: a fost prima înfrângere în adevăratul sens al cuvântului pentru „colonelul" Mazăre. Cea dintâi situaţie din care n-a mai ieşit cu fruntea sus şi cu ochii sclipind victorioşi. Acum s-a cuminţit puţin. N-a mai dat vina pe Băsescu atunci când i s-a făcut plângere la procurorul general al României. Şi-a dat şi el seama că te poţi juca absolut cu orice, dar nu cu istoria, cu suferinţa oamenilor. Să vedem cum îl va ironiza pe el destinul şi cum se va încheia „operaţiunea Valkyrie" a lui Mazăre.