Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:17 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Metastaza electorala

ro

22 May, 2004 00:00 610 Marime text
Dupa doua saptamani de campanie, sunt surprinsa neplacut de prestatia electorala a pretendentilor la scaunul de primar al orasului in care m-am nascut, am crescut si acum, in acesti ani de nesfarsita tranzitie, incerc sa-i indrum primii pasi fiului meu. Ca cetatean, ma simt complet derutata si nu am nici cea mai vaga idee in legatura cu votul pe care, constitutional, ar trebui sa-l dau pe 6 iunie. Nu pot afirma ca, in ultimii ani, actuala administratie nu a facut nimic bun, insa, in acelasi timp, sunt de parere ca nimic din ceea ce s-a intreprins nu este meritul exclusiv al primarului. Fara banii cetatenilor, colectati din taxe si impozite, nu se putea schimba nici fata Mamaiei, nu erau plombate nici gaurile din asfalt, nu aveam nici nisip din Antalya sau palmieri din Istanbul. Principiile mele liberale ma indreptatesc sa afirm ca sunt pentru alternanta la guvernare si sunt, in acelasi timp, de acord ca nu poti huli primarul, daca nu-i acorzi sansa sa-ti demonstreze de ce este in stare. Din acest motiv, plecand de la imparteala dreapta, consider ca si la nivelul Constantei se justifica o rocada a guvernarii locale. Ca orice cetatean cu drept de vot care urmareste fenomenul politic, m-am aratat interesata de oferta pietei electorale. La schimb insa nu am primit. Nu am vazut in aceste doua etape de campanie decat iesiri timide ale competitorilor angrenati in alegerile locale, afirmatii fara fundament, bazate mai mult pe apriga dorinta de schimbare decat pe argumente care sa le justifice motivatia pentru care vor sa devina primari. De parca nu ar fi trait in Romania, mai toti candidatii opozitiei s-au lamentat inca de la inceput, acuzand puterea de ingradirea desfasurarii activitatii de afisaj. Au ales sa adreseze injurii si sa se faca de bacanie, in loc sa adopte stilul cu ingrosatul obrazului, care opinez ca ar fi dat mai multe rezultate. Ma uit, de pilda, la campania nefireasca a acestui independent, ale carui afise ies cu mult din tiparul permis de lege, dar care nu a dat semne ca l-ar deranja cineva. Ceilalti au gresit inca de la inceput, probabil manati de intentii nobile de cetateni care inca mai cred, in strafundul cugetului neaos romanesc, ca nimeni nu ar trebui sa fie mai presus de lege. Numai ca au preferat sa creeze o atmosfera incarcata in jurul subiectului afisaj si au scapat din vedere elemente importante in orice campanie: programul electoral. Campania electorala la Constanta exista, dar lipseste cu desavarsire, aspect ce lucreaza in favoarea actualului edil, care, nemiscand nici un buric de deget, isi adauga procent dupa procent in panoplia de realizari. Contracandidatii lui Mazare sunt parca hipnotizati de o forta care le traseaza perpetuu o miscare de relanti nefireasca pentru niste politicieni care de unii singuri au ales competitia. Sunt mahnita sa vorbesc asa despre niste oameni cu care am relatii profesionale si chiar de amicitie, insa carora nu le inteleg rationamentul pentru care nu ies la lupta. Doua ore de invective la TV sau un material intr-un cotidian bine situat pe piata gazetareasca autohtona nu suplinesc lipsa notorietatii, a unui program politic sau a suflului nou de care are nevoie Constanta. Nu neg nici un moment profesionalismul candidatilor care in domeniul lor pot fi cei mai buni, insa munca in administratie cere experienta care nu poate fi acumulata in 30 de zile de campanie electorala. Aratatul cu degetul spre contracandidat nu mi se pare cea mai fericita cale pentru a convinge oamenii ca esti cel mai bun, indiferent de cartea de vizita care te recomanda. Partidele politice de pe plan local sunt, din pacate, surprinse din nou in ofsaid, nestiind fie sa-si vanda marfa, pe care unii dintre ei au ales-o gresit din start. Din minimele mele cunostinte de marketing, orice produs, ca sa devina vandabil, trebuie, in primul rand, sa fie nou-nout, apoi convingator din punctul de vedere al calitatilor sale. Nici o mare companie nu lanseaza pe piata produse vechi, cu ambalaj nou, pentru ca da chix. Produsul trebuie, cel putin, imbunatatit sau creat din temelii. Asta n-au inteles insa strategii campaniilor candidatilor nostri din fiecare an electoral care s-au succedat de 14 ani incoace. Avem nevoie de tineri in politica ce traiesc in ritmul mobil al zilelor noastre, si nu de mastodonti care se afla in metastaza politica. Candidatii nostri, cu mici exceptii, sunt apatici, fara crez, care vor sa ajunga la Primarie doar ca sa se razbune. Nu aceasta este solutia, avem nevoie de o noua clasa de politicieni care sa ne "izbaveasca". Viitorul constantenilor pentru urmatorii patru ani este incert si deloc roz. Afirmatiile clasice de genul "eu voi face...", "daca ma votati, o sa va dau" nu mai satisfac auditiv nici cersetorii metropolei. Promisiunile nu tin loc nici de acoperisul de deasupra capului, nici de painea de pe masa. Eu nu stiu pe cine sa votez si am convingerea ca mai mult de jumatate dintre constanteni sunt in aceeasi situatie neplacuta. Mi-amintesc, in vara lui 2000 a existat un suflu nou in materie de candidati, care insa ne-a dezumflat sperantele pe parcurs. Avand in vedere ca speranta moare ultima, am crezul meu de om care inca sustine ca se poate trai demn si in tara ta, fara sa devii adept al sectei "capshuna spaniola", inca mai astept in timpul de campanie ramas la dispozitia fiecarui candidat sa convinga macar o mana de oameni ca vrea sa schimbe fata democratiei. Nu avem nevoie sa ne scaldam de bogatii, dar vrem o administratie care sa ne lase si pe noi, tinerii, sa traim, nu neaparat in case ANL.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii