Mic indreptar al luptei de clasa (1)

In cea mai generoasa dispozitie mentala, comunismul ar putea fi descris prin urmatoarea parabola: sa spunem ca in compartimentul unui tren se afla un grup de pasageri care, de voie, de nevoie, au de parcurs, impreuna, aceeasi distanta. Calatorii flecaresc intre ei, caci povestile scurteaza drumul, descretesc fruntile si fac viata frumoasa. Dar cum vorbele nu tin de foame, scoate fiecare, de prin papornite, ceva de-ale gurii. Cand infuleci un ou, parca ar merge si-o bucata de branza, care ti-ar sta in gat fara o felioara de rosie. Rosioara cheama un copanel, care merge ca uns cu un cartofior. Mai pui si-o gurita de vin, sa-ti clatesti papilele pentru o feliuta de pandispan, dupa care, fireste, o cafeluta la termos si-o tigarica: sa se bucure si plamanul de putina atentie, nu doar stomacul. Dar festinul asta e doar o carteala a matelor: nimeni nu ia frigiderul cu el in voiaj asa ca, invariabil, pasagerii inghit in sec, muscand fara chef din bucate si tragand cu ochiul la ce pica din gurile celorlalti: cel cu rosiile a uitat sarea acasa, altul are in pachetel zece oua dar n-are paine iar cel cu vinul o sa dea in ciroza pentru ca va bea toata damigeana singur, pe burta goala. Sa spunem, insa, ca flecareala ii apropiase pe calatori cat sa puna toate bucatele la mijloc si sa le imparta frateste: ficatul celui cu damigeana este salvat iar plamanul fumatorului isi va impartasi celorlalti fantasmele cancerigene. Imaginati-va ca aceasta imagine ii da idei unui tip agitat care vede, in imparteala crapelnitei, o chintesenta a democratiei. Asa ca pune pe roate o lege de eficientizare a transportului: fiecare calator va preda conductorului pachetul cu provizii de drum, iar el si colegii lui vor insuma toate ouale, chiftelutele si damigenele si le vor portiona astfel incat toti calatorii sa isi umfle cat mai placut si mai divers burdihanele. Unii calatori, inimosi, adera la noua idee: oricum ii va obliga legea la bucurie. Dau, chiar, o mana de ajutor, sau un pumn, cand pasagerii mai egoisti tin cu dintii de pachetelul pregatit de neveste. Cei care au urcat cu mana in fund ori au avut doar un biscuit sunt cei mai chititi sa aplice regulamentul. Aia de la clasa I vor fi constransi sa isi dea butelcutele de cognac frantuzesc in schimbul gamelor de posirca si vor fi infierati, in fata celorlalti, daca nu-si impart "plus-valoarea" cu semenii lor: in numele dreptatii si echitatii, dar mai ales al sfintei majoritati, butelcutele vor fi confiscate iar oponentii vor fi aruncati din tren. La chiolhanul de dupa nu participa toata gloata, dar coatele vor perfectiona sistemul din mers. Calatorii vor fi constransi sa isi puna la comun toate bunurile, de la ciorapi pana la chiloti, iar cei care fac imparteala se vor instala in vagoanele de clasa I. Ailalti vor primi tot mai putine resturi de la chiolhanurile lor asa ca, pana la urma, ii va razbi foamea si-i vor arunca, pe primii, din tren, sa le ia locul. Cam aici se infunda "etica si echitatea sociala" in versiunea gonflata de comunism ori socialism: sa imparti ce nu-ti apartine si sa-ti tragi cat mai mult pentru tine. O idee, cat de nobila ar fi pe hartie, ia forma mainii celui care-o imparte. In fapt, chiar in idealizarile fara frau stau "lacunele" legislative in spatele carora micimea, lacomia, variabilele negative ale celor ce au sistemul in maini pervertesc, din oficiu, schemele ontologice, legile "igienice" si reformele "democratice". Sublimand portretul celui ce va imparti diamantele ai calea cea mai sigura de a obtine, in loc, un maldar de scarnavie: cel ce pazeste oile altora se face lup. Sigur, "lupta de clasa" e altfel acum, de cand trenul capitalismului bantuie iar prin tara: il vedem brazdand haotic campiile mioritice si asteptam sa apara un acar idealist sa-l puna pe sine, sa-i duca pe pasageri intr-o statie europeana, cum ne fu vorba. De la inaltimea fluierasului de os, trenul e doar un moft mic-burghez, iar vaietele pasagerilor par niste blande balade. Inauntru, alta e jalea: vrand sa impace capra de la clasa a II-a cu varza de la clasa I, conducatorii au prevazut trenul cu locomotive in ambele capete. Si, de vreo 13 ani, ne miram de ce masinaria nu duce pe nimeni in nici o directie. Doar ciobanul, ramas fara turme, tace cu talc: de cand cu oaia cea vorbitoare, nu-l mai mira nimic.