Morfologia PSD (Bucuresti)
Morfologia PSD (Bucuresti)
06 Mar, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
1511
Marime text
O topica absurda a elitelor politice, o sintaxa a groazei si un subiect atipic - Marian Vanghelie... Toate reprezinta marci ale instituirii dictaturii noului verb "a fi" in politica: "eu sunt/tu esti/... ei ESTE".
"Celebra" "mutilare" a limbii romane a izvorat, nu din tresarirea mecanica a unui neuron ostracizat pe campurile semantice deja brazdate gratie efortului intelectual al inaintasilor, ci din dispretul desavarsit fata de regulile de baza ale ortografiei si ortoepiei, din tupeul fara margini al artizanului acesteia si al celor asemenea lui si, nu in ultimul rand, din neputinta noastra, a celorlalti, de a promova in mod eficient adevaratele elite. Dincolo de scrasnetul de sunete sparte care a marcat odiseea acestui banal verb predicativ de-a lungul categoriilor gramaticale specifice, distingem urletele garnisite cu conotatii porcoase ale unui manelist anonim in mijlocul unei reprezentatii "fara numar", dar si primele foneme ale becalizarii Romaniei. Avalansa de lovituri de baros cu care noul presedinte al PSD Bucuresti obisnuieste sa-si modeleze argumentatiile constituie, de fapt, eticheta sonora a unei piramide a ignorantei, o piramida cu radacinile infipte in cele mai sarace cartiere ale capitalei al carei varf se pierde, insa, in esaloanele superioare ale puterii. "Este!" pare a fi strigatul de bucurie al alpinistului care tocmai si-a infipt crampoanele in varful acestui munte al inculturii. "Este!" pare a fi cuplul de silabe odata cu care sunt eliminate toate frustrarile, toate ambitiile neostoite acumulate in cei cativa ani de submediocritate in cadrul procesului de instructie publica. Dispar dintr-o data si numar, si persoana, si diateza, si mod... Ramane totul blocat intr-un vesnic prezent, confiscat de un grup restrans de indivizi - ei, niciodata noi. Cine ar fi crezut ca "reinventarea" involuntara subita a unei simple parti de vorbire ar fi putut revolutiona dintr-o conjugare intregul sistem autohton de valori? Astazi, fasiile superioare ale unei sectiuni stratigrafice a PSD Bucuresti, indica un rand de asfalt moale de metafore si vorbe bine cantarite, potrivite de doctorul Sorin Oprescu, peste cariile plombate de odinioara, acoperit de o cantitate considerabila de piatra cubica cioplita neglijent, pe alocuri, chiar necioplita, numai buna sa-ti faci propozitiile tandari in ea. Asta este tot ce a putut produce cea mai mare organizatie a principalului partid de opozitie in Romania anului 2007. Pe harta social-democratiei contemporane s-a adaugat acum, langa indolenta si lipsa de respect fata de autoritatile statului afisata de echipa Mazare la Constanta, o mostra din chinurile colaterale cele mai obscure ale alfabetizarii, exprimate intr-un debit verbal rar intalnit. Si asta nu oriunde, ci chiar in buricul targului, la Bucuresti.Scris de: {autor}Adrian HERTA {/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii