Omerta la Finanţe? „Dacă denunţi, eşti mort"

În cursul săptămânii trecute, doi inspectori ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa au fost prinşi cu mâţa-n sac, spun procurorii, în timp ce primeau o şpagă de 2.000 de euro. Cu BMW-uri şi alte bunuri de o valoare considerabilă în patrimoniu, inspectorii cu pricina nu s-au sfiit să plece... mâna la cei 2.000 de euro ai unui afacerist local. Iar când spun că „nu s-au sfiit", aceasta reprezintă un eufemism, din cele constatate de anchetatori în cauză reieşind mai degrabă că taman inspectorii au fost cei care ar fi venit cu ideea şpăgii şi i-ar fi solicitat afaceristului vizat performarea „tranzacţiei".

Din punctul meu de vedere însă, este demn de toată atenţia faptul că oamenii legii au reuşit să ajungă la cei doi inspectori în urma denunţului formulat de omul de afaceri „curtat" de DGFP-işti. De la bun început, m-am gândit că probabil îţi trebuie un curaj fantastic, lucrând în domeniul economic, dar nu numai, să denunţi un funcţionar public care ţi-a cerut mită. Nu de alta, dar dată fiind solidaritatea de breaslă (să-i zicem aşa), odată depus denunţul, aceasta echivalează cu deschiderea Cutiei Pandorei. Ca prin minune parcă, se declanşează o avalanşă de controale, verificări, analize, supravegheri, toate cu un singur scop - o lecţie de bună conduită pe piaţa economică, aplicată de potentaţii sistemului: Garda Financiară, DGFP-ul, ITM-ul, OPC-ul... absolut toate instituţiile se pot transforma ca prin farmec într-un instrument de intimidare. De oprimare a celor (puţini) care „se riscă" să bată la uşa autorităţilor când inspectorul de la Fisc, comisarul de la Gardă, inspectorul de la ITM sau cine ştie ce alt reprezentat al puterii statului a cerut şpagă. Unul dintre cititori mi-a atras atenţia că i-am făcut un rău denunţătorului când i-am dezvăluit identitatea într-unul dintre articole, căci „acum o să-i vină toate controalele pe cap, e un om mort". Ţin să subliniez că identitatea denunţătorului era de mult cunoscută organelor care ar putea pe viitor să-i facă probleme, să-l ia la bani mărunţi sau să-i caute nod în papură. Din cauza aşa-zisei solidarităţi de breaslă (sau, de ce nu, de şpagă), astfel de persoane care riscă să iasă din anonimat respectând legile statului de drept şi acţionând în consecinţă când li se cere mită nu rămân mult timp necunoscute organelor abilitate să aplice o răsturnată lege a Talionului: ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte. Legăturile şi relaţiile dintre factorii ce pot deveni opresivi într-un anumit context sunt mult mai complexe decât am putea bănui, iar în acest raţionament, oricine poate deveni o victimă. Mai bine zis, orice agent economic, orice afacerist care crede că poate să joace corect pe piaţa economică din România post-decembristă. Pe cale de consecinţă, primează legea tăcerii din mafia italiană: omerta pentru şpagă - nu zici nimic, să nu păţeşti mai rău. Taci şi plăteşti.