Or fi ei mai puţin plângăcioşi, dar noi suntem proştii care votează

31 Jan, 2012 22:58
ZIUA de Constanta
1725
Marime text
Şi-a venit şi domn primar din vârful Austriei, cu fiţe de fecior de capitală care este el.
Că vezi tu, Doamne, iartă-mă, austriecii ăia, fir-ar ei ai naibii, nu-s aşa plângăcioşi precum constănţenii. Că lor le place zăpada şi trăiesc într-o uniune aproape consensuală cu ea. Eu nu ştiu ce să spun. Urăsc iarna din principiu. Nu-mi place şi gata! Mi se pare un anotimp pentru vacanţă. Vrei zăpadă, ia-ţi fără plată! Cred că ăsta ar trebui să fie sloganul ăluia care plânge iarna că n-are zăpadă. Şi să vă mai spun ceva: anul acesta, Constanţa a fost scoasă de sub nămeţi în mod onorabil. Oraşul, că despre judeţ am auzit nişte poveşti, văleu, mamă! Păi, na, domnu' Gâmbuţeanu de la Drumuri Judeţene zicea cu doar câteva zile înainte de venirea zăpezii că 20% dintre angajaţii dumnealui pot fi la protestul USL din capitală, dat fiind faptul că sunt liberi. De ce? „Păi nu e vreme rea, nu avem ce să deszăpezim!" Parcă Doamne Doamne a aplecat urechea asupra celor spuse de Adrian Gâmbuţeanu, nepot de vice al Consiliului Judeţean (sau aşa se aude). Prima zăpadă, primele probleme, primii oameni rămaşi fără lumină şi căldură în case. În 2012, într-o Constanţă mai europeană decât Bruxelles-ul (sau aşa ne lăudăm noi, căci realitatea ne bate la scor, ca să nu spunem la fund). Şi, în tot acest timp, primarul-minune, născut pe fertilul tărâm numit Bucureşti, ne face cu ou şi cu oţet că ne plângem din cauza zăpezii. Stimabile, eu zic aşa: Constanţa nu-i Austria, aşa cum iarna nu-i ca vara. Fix aia-i diferenţa. Ei fac bani iarna şi se bucură de zăpadă, noi facem bani vara, cu marea aia pe care zici c-o iubeşti. Ştii? Aia, cu zmeu', kite-u' şi... cureaua lată. Nouă zăpada doar ne îngreunează activitatea cotidiană. Noi, pe vreme nasoală, ne ducem la muncă, nu ca alţii, la schi. Înţelegi tu, domnu' primar, diferenţa?! Nouă ne mor oamenii în zăpadă sau, poate, unii chiar nu au bani să-şi cumpere lanţuri. Ori să închirieze un 4x4, ca alţii. Noi ne lăsăm copiii să plece singuri la şcoală la primele ore ale dimineţii. De ce? Păi ce să le facem, să-i ţinem acasă sau să-i luăm cu noi la schi, în Austria? Da, da, vieţile noastre încep dis-de-dimineaţă, nu înspre prânz. La amiază suntem sătui de muncă, nu de somn. Dar ce să-i faci, asta-i viaţa... Dar eu zic aşa... Dacă spui despre austrieci că nu-s aşa plângăcioşi ca noi, te sfătuiesc ceva: Du-te mătăluţă în Austria să ceri voturi! Poate aşa o să fie mai bine pentru toată lumea. Lebewohl!

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii