Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:07 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Patru ani de bune si rele

ro

03 Dec, 2004 00:00 713 Marime text
Este inceput de decembrie si parca se simte venind de undeva, de departe, parfumul unic al Sarbatorilor de iarna. Desi de cele mai multe ori in astfel de ocazii ma incearca un sentiment de deprimare, in acest an sunt departe de mine aceste ganduri paguboase. Asta poate si pentru faptul ca in aceste saptamani premergatoare lui Mos Nicolae si Craciunului, am trait si cu siguranta voi mai avea sansa sa traversez evenimente memorabile. Primul eveniment la care ma refer a fost aparitia numarului 1218 al cotidianului ZIUA de Constanta, aparitie ce s-a consumat pe data de 20 noiembrie 2004, cand am intrat in cel de-al patrulea an de existenta pe piata media autohtona. Nu am premeditat aceste evenimente, dar trebuie sa recunoastem ca este interesant sa incepi un nou an calendaristic si un nou an sa se adauge la existenta unui "copil". Este posibil ca termenul de "eveniment" sa sune pentru multi ca infatuare. Oricum, pentru redactorii ZIUA de Constanta - dar si pentru ceilalti colegi de la celelalte departamente fara de care nu am exista - este un eveniment. Iar pentru mine ca persoana, faptul ca acest "copil" a facut patru ani este unul dintre momentele importante ale carierei mele. Mai ales ca de acesti prieteni se leaga o perioada destul de lunga din activitatea mea. Fiecare din aceste 1229 de aparitii au avut mica lor istorie. Toate aceste istorii insumate - si multe altele - constituie istoria ZIUA de Constanta. O istorie care a avut, cum era si firesc, si bune si rele. Imi place sa cred, mai ales acum, la moment aniversar, cand in aceasta seara vom sarbatori cu mare fast acesti 4 ani, ca cele bune au fost mai multe decat cele rele. In aceasta seara cand sper sa fie alaturi de noi colegii nostri de la subredactiile din Hunedoara, Iasi si Cluj Napoca precum si cativa oficiali de la Bucuresti, sunt convinsa ca ne vom aminti cu placere de toate momentele. Pentru cele bune simt nevoia sa multumesc celor multi care, prin eforturile pe care le-au depus si intelegerea de care au dat dovada, au facut posibila aparitia acestui cotidian in toti acesti ani: colegilor din redactie, colegilor din firma, colaboratorilor, tipografilor, cititorilor. Cred ca pana la urma ar merita multumiri toti cei care au contribuit la acest ziar si, deopotriva, toti care l-au apreciat si l-au citit. Desigur ca exista o persoana care, pe buna dreptate, in toti acesti ani a gasit si lucruri de care nu avem motive sa fim chiar incantati. Am comis si greseli care ne-au fost semnalate cu promptitudine de catre "ochiul limpede" al acestui angrenaj publicistic. Acest personaj si nu numai, trebuie sa ne creada ca nimic din cele facute nu s-au produs din rea vointa. Tuturor celor care ne-au facut sugestii si tuturor celor care ne-au criticat cu intentia de a ne ajuta sa facem un produs mai bun si mai interesant le multumesc. Trebuie sa recunosc faptul ca pentru mine anul 2005, va constitui un reper important: va marca o schimbare majora. Schimbarea vizeaza in primul rand conceptia si continutul publicatiei. Promitem ca vom fi mai dinamici, mai apropiati de dorintele si domeniile de interes ale cititorilor, mai interesanti, mai atragatori, mai proaspeti. In acest sfarsit de an electoral, pe langa evenimentele spumoase pe care le traversam cu sau fara voia noastra, traim parca intr-o lume dominata de linii. In fapt, liniile imaginare impart Pamantul in paralele si meridiane si tarile intre ele. Linii imaginare despart bogatii de saraci si binele de rau. Dar ce sunt de fapt aceste linii? O modalitate de definire a diferentelor ce exista de o parte si de cealalta a lor. De parca n-ar fi suficiente, mai tragem si noi linii la sfarsitul unei perioade pentru a face un bilant al realizarilor sau neimplinirilor. Anul aproape ca s-a sfarsit, deci am incheiat o perioada pentru care incerc sa fac un bilant. Dar daca, dupa ce am recapitulat toate intamplarile, ajung la concluzia ca nu am dupa ce sa trag linie? Cum a fost anul ce a trecut? In general anost, la fel ca fratii lui de-o vreme incoace. Realizari? Putine si izolate, pierdute in marea de indiferenta fata de natura datorita careia existam. Neimpliniri? Cred ca sunt destule. Este totusi inceputul unui nou an si deci putem sa incercam sa tragem o linie si s-o luam de la capat, sa tragem linii de demarcatie intre ce trebuie si ce nu trebuie facut. Sa speram, pentru a cata oara, ca acest an nu va fi un an al bilanturilor negative. Iar ca incheiere, amintiti-va ca majoritatea liniilor sunt sesizate doar de constiinta fiecaruia dintre noi. Dincolo de orice comentarii pesimiste, se spune ca orice inceput este greu, iar finalul - uneori tragic. Ceea ce conteaza si ramane este insa intervalul dintre ele.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii