Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:38 29 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PDL se cearta - Constanta pierde!

ro

11 Aug, 2010 02:40 2265 Marime text
ana-funda.jpgPartidul Democrat Liberal de la Constanţa este în moarte clinică... Asemenea unui muribund, conectat la aparatele tot mai puţin performante de la Bucureşti, organizaţia „portocalie" de la malul mării este resuscitată, din când în când, prin electroşocurile liderilor de la centru. Din ce în ce mai slabe, chiar destabilizatoare... acestea ajung, de multe ori, să înrăutăţească starea generală a pacientului. Dacă decizia Comisiei Naţionale de Statut, Etică şi Litigii este una statutară sau nu... nu face obiectul discuţiei noastre. Nu mă voi apleca nici măcar asupra ideii că tensiunile din PDL nu au decât un singur învingător: principalul partid opozant, în speţă, PSD-ul. Despre cine are de câştigat de pe urma acestui conflict s-a tot scris şi încă va mai curge multă cerneală. Care este, însă, marele învins al războiului intern al portocaliilor constănţeni... aici mai rămâne de discutat. Nu partidul, ca entitate abstractă, independentă si personalizată de prea multe ori parcă... va pierde din acest meci al puterii. Răspunsul meu este clar si ferm! Cu fiecare zi în care haosul din PDL se acutizează, constănţenii sunt privaţi de la dreptul de a avea o alternativă viabilă la administraţia Mazăre, fie ea bună ori rea. Pentru că cetăţenii acestui oraş au dreptul să aleagă! Pentru că au dreptul să fie cuceriţi şi curtaţi, ca electorat, de o persoană politică sau alta, de un proiect sau altul! Pentru că cei care stau acasă şi refuză să meargă la urne au nevoie de un impuls pentru a fi sustraşi din paralizia electorală în care înţepenesc de ceva ani. Acel motiv nu poate fi decât competiţia autentică. Şi, nu în ultimul rând, pentru că şi noi, constănţenii, putem avea parte de un al doilea tur de scrutin la alegerile locale din 2012! Un al doilea tur de scrutin care intră în funcţiune atunci când nici unul dintre candidaţii înscrişi în cursă nu acumulează majoritatea de voturi din primul tur. Definiţia se impune pentru că cei mai mulţi dintre noi au uitat că cel de-al doilea tur de scrutin există. Şi poate fi şi la Constanţa, cu condiţia ca toate partidele politice să conştientizeze că războiul electoral nu poate fi câştigat decât cu viziune, asumare şi proiecte! Pentru toate acestea este nevoie de un climat stabil în care să se poată construi! După care... fie ca cel mai bun... să câştige!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • SURMELIS ARGENTINA PUSA 11 Aug, 2010 21:17 RUSIA are putere sa dirijeze PRETUL PAINII in ROMANIA ??? doar cu ajutorul MAFIEI RUSE ce activeaza de ceva timp pe teritoriul Romaniei, nu-i asa ??? Televiziunea THE MONEY CHANNEL ora 20.50,ziua 11-08-2010, PRETUL PAINII DICTAT DE RUSIA.
  • Rozicrucianul 11 Aug, 2010 18:21 Si ce a cistigat Constanta, cind in PDL senzatia de contradictie nu era perceputa ca o ciocnire dintre ,parerea despre ei ,buna si magulitoare ,si realitatea pe care se osteneau sa o ignore?.Constanta ,si numai ,va cistiga atunci cind vor disparea cirezile de cretini cu spoieli de bun simt din partidele politice .
  • SURMELIS ARGENTINA PUSA 11 Aug, 2010 16:13 PDL se cearta - Constanta pierde ! si MAFIA RUSESCA arbitreaza cearta PDL cu ajutorul ARMEI PSIHOTRONICE...